Comercianţii de legume şi fructe din piaţa Chiriac sunt veritabili ambasadori ai produselor de import. Saci sigilaţi cu castraveţi, lădiţe cu roşii acoperite din fabricaţie cu un strat de plasă sintetică, fasole vrac la sac, cartofi, ceapă, căpşuni; toate acestea fac parte din oferta zilnică a celor ce se erijează în producători agricoli locali. Printre cumpărători, şi câţiva patroni locali de magazinaşe situate la parter de bloc. Profitul acestora din urmă este rezonabil, dacă se dovedesc a fi clienţi fideli şi dacă practică la revânzare un adaos de chiar 100%. Numai că, pentru clientul final, toate legumele şi fructele pe care le cumpără din acest circuit sunt o totală necunoscută. În primul rând, din punct de vedere al sănătăţii alimentare.
Ieri dimineaţă, în piaţa Chiriac începuse, timid, o agitaţie firească. Cumpărătorii – în marea lor majoritate revânzători, ca să nu le spunem bişniţari cu acte în regulă – luau pulsul locului. Preţurile erau afişate vizibil, de la mare distanţă, nefiind vreun dubiu pentru trecători. Ceapa se vindea cu 1,60 lei/kg; morcovii – 1,00 lei/kg; varza cu 0,60 lei/kg; ardeiul gras era cotat la 6,50 lei, iar fasolea la 4,80 lei/kg. Usturoiul de China nu depăşea 12 lei/kg, iar căpşunile, doar 3 lei. Sacul cu cartofi se vindea cu 1,7 – 1,9 lei/kg. Roşiile puteau fi cumpărate, cu ladă cu tot, la 3 – 3,50 lei/kg. Piersicile şi caisele avea preţuri între 2,5 şi 3,5 lei. Mai scumpe erau bananele, 6 lei/kg.
„Tarabagii”, o înşelătorie în văzul autorităţilor
Negocieri la preţ se făcau doar la cantităţi mai mari sau în cazul în care clienţii erau din segmentul celor loviţi de fidelitate faţă de vânzători. Ne-a pus pe gânduri imaginea de ansamblu. Una dezolantă, plină de amărăciune. Oricum, la vederea lăzilor cu roşii ce purtau inscripţii greceşti, a sacilor cu morcovi – trecuţi evident prin aceeaşi sită de control al dimensiunii – ce aveau tot etichete în limbaj elen; a sacilor cu fasole adusă din ţara Nilului; a tonele de usturoi produs în cea mai populată ţară a planetei, am avut sentimentul că Doljul, un judeţ eminamente agricol, a pierdut pariul cu el însuşi.
Lipsa unor pieţe de gross, care să colecteze producţiile legumicole şi pomicole din comunele doljene, ce încă mai respiră economic au făcut ca interesele celor ce conduc afacerile de import alimentar să fie mai bine calibrate financiar. Pe termen lung, pierderile noastre vor fi incomensurabile. Este de necrezut cum se permite, zi de zi, ca toţi „tarabagii”, deghizaţi în producători agricoli cu acte la purtător, să descarce în toate pieţele Craiovei, din dubele proprii, aceeaşi marfă de import şi să o vândă, nu înainte de a-şi etala pe mese cartoane de genul „producător Almăj”, „produs din Secui” etc.
Primarii şi politicienii, vinovaţi în egală măsură
Suntem în plină campanie electorală şi candidaţii pleacă în alai regesc prin comunele Doljului. Costume, rochii, pantofi cu gust, autoturisme de la partide sau proprietate persoanlă, care mai de care mai opulente. Toate acestea afişate în faţa locuitorilor din rural, ce nu-şi mai văd somnul liniştitor de noapte, atunci când natura le strică cu urgiile sale muncile de peste an. A trecut un sfert de veac. Unde sunt unităţile de colectare a producţiei legumicole din comunele cu un potenţial uriaş pe care Doljul, încă, le mai are? Cui mai folosesc „descinderile” electorale printre femeile cu broboada pe cap şi selfiurile alături de bătrânii prostiţi cu atâta tupeu de vajnicii politicieni? Cât au de gând primarii să mai doarmă în post, când timpul este limitat, iar satele se golesc de viaţă?
