Calafat : Ziua Şcolii “Constantin Gerota”

0
725

La finele săptămânii trecute, Şcoala “Constantin Gerotă” din Calafat a îmbrăcat haine de sărbătoare pentru o zi. Începând cu ora 10.00, elevii şcolii, îmbrăcaţi în costume populare au întâmpinat invitaţii în stil autentic românesc cu pâine şi sare.

Constantin Gerotă  s-a născut pe 27 iulie 1887, în comuna Georocul Mare Dolj , ca fiu al preotului Vasile Gerotă .A absolvit Liceul Carol din Craiova, apoi Universitatea din Bucureşti cu  specialitatea Limba şi literatura română  şi limba latină. S-a căsătorit cu Mariana Columbeanu din Calafat (profesoară de limba franceza şi germană ), fiica  avocatului Ştefan Columbeanu ( cel care a donat terenul şcolii ). A fost profesor şi apoi director al gimnaziului ,,Independenţa“ din Calafat (1919-1930), redactor şef al revistei “Convorbiri literare “ (1933) , director general în Ministerul Învăţământului  Secundar , profesor la Universitatea din Bucureşti , membru al Uniunii Scriitorilor.

          Pentru meritele sale în domeniul educaţiei şi al culturii a primit următoarele distincţii: 1923- gradul de Cavaler în Ordinul “Coroana României “, acordat de Regele Ferdinand I iar în 1942- gradul de  Ofiţer al Ordinului “Steaua României şi gradul de cavaler clasa a II-a al Ordinului încununate cu “Meritul Cultural”, distincţii acordate de  Regele Mihai I al României.

Principalele obiective

          Începând cu ora 11.00, în sala de amfiteatru, conducerea şcolii, prin managerul său  profesorul Marin Firicel, a prezentat succinct principalele obiective ale instituţiei de învăţământ, salutând totodată eforturile cadrelor didactice şi ale elevilor care în ultima perioadă au obţinut rezultate deosebite la diferite discipline, ocupând locuri fruntaşe atât la nivel judeţean, cât şi naţional.

Primarul Mircea Guţă : „Şi eu am fost elevul aceste şcoli”

          Primarul municipiului Calafat, Mircea Guţă,  a subliniat faptul că şcoala este locul unde copiii au şansa de a se forma pentru tot restul vieţii. Domnia sa a felicitat cadrele didactice pentru eforturile depuse şi şi-a exprimat dorinţa de a fi în continuare alături de problemele şi de nevoile pe care şcoala le are  “ţinând cont de faptul că şi eu am fost elevul acestei şcoli, mă simt dator faţă de această instituţie în care am avut şansa de a întâlni un corp profesoral de elită, cărora ţin să le mulţumesc din suflet şi să-i asigur de tot sprijinul pe care îl pot oferi  prin prisma funcţiei pe care o deţin” . Prezentarea istorică a şcolii a fost făcută de prof. Eugenia Mândroiu, una din cele mai vechi cadre didactice ale şcolii, care a ocupat mai mulţi ani funcţia de director. Soţul directoarei, binecunoscutul profesor de istorie, Lelius Mândroiu, a publicat o carte în care au fost expuse în mod detaliat toate aceste date.

Elevi şi cadre didactice, împreună la activităţile artistice

         În partea a doua a manifestărilor, au avut loc  activităţi artistice, organizate de elevii şcolii cu sprijinul cadrelor didactice. Copiii au cântat, au dansat pe ritmurile muzicii moderne, au interpretat melodii la diferite instrumente, atmosfera fiind animată şi de prezenţa Ansamblului “Elefteria” al comunităţii elene din Calafat. Jocurile şi dansurile populare româneşti au fost aduse ca de fiecare dată de binecunoscutul Ansamblu “Rozele Calafatului”, devenit deja cel mai cunoscut din zona Dunării, de nivel internaţional, coordonat de prof. Marinela Carauleanu şi de maestrul coregraf, Ionel Garoafă. Elevii au avut ocazia de a participa şi la un concurs de curiozităţi istorico-geografice unde şi-au verificat cunoştinţele. Aşa cum era normal, nu au lipsit nici întrecerile sportive unde viitorii campioni şi-au pus în valoare abilităţile fizice dobândite în timpul orelor de curs. Pe holurile şcolii au fost expuse mai multe desene, colaje şi forme din hârtie şi materiale ecologice, realizate special pentru această zi.

CRISTIAN RUDĂREANU