Liga Campionilor: Real Madrid rămâne în viaţă, după prima manşă

0
571

Partidă intensă, realmente fabuloasă cu 7 goluri pe Etihad Stadium (52.217 spectatori), încredinţată arbitrului român Istvan Kovacs, care s-a descurcat impecabil, între două echipe de top ale Europei, aspirante la trofeu. O singură deosebire frapantă: Real colecţionează 13 trofee (între 1956 şi 2018) de Liga Campionilor în timp ce Manchester City se află, în continuare, în aşteptarea celui dintâi, după trei eliminări în sferturile de finală, contra lui Liverpool (2018), Tottenham (2019), Lyon (2020) şi o finală pierdută anul trecut (0-1) cu Chelsea. Partida a început cum nu se putea mai bine pentru „cetăţeni” (2-0 în min. 11) prin golurile lui De Bruyne (min. 2) şi Gabriel Jesus (min. 11) la o eroare a lui Alaba. La acest scor, Riyad Mahrez (min. 26) a ratat nepermis, şi în loc de… 3-0 va fi 2-1 fiindcă imediat Karim Benzema, la prima atingere de balon, talonat superficial de Zincenko va marca, reducând din diferenţă (2-1) semnând al 13-lea gol în 10 partide de C1 în acest sezon. Phill Foden va mări ecartul la două goluri (min. 53) preluând cu capul o centrare luminoasă a lui Fernandinho, intrat în locul lui John Stones (accidentat min. 36) şi aşa o improvizaţie în absenţa lui Kyle Walker, şi acesta indisponibil după partida cu Atletico Madrid. Şi cum Fernandinho, lipsit de veleităţi specifice postului de fundaşi lateral, va greşi în faţa velocelui Vinicius Jr., Real va ajunge la 3-2. Guardiola care scosese, în faza eliminărilor directe ale Ligii Campionilor în două rânduri pe Real Madrid, cu Barca în semifinalele 2010-2011 (2-0 şi 1-1), şi Manchester City în optimile ediţiei 2019-2020 (2-1, 2-1) s-a mai liniştit oarecum la golul imperial al lui Bernardo Silva (min. 74) care a făcut… 4-2. Nu s-a terminat aşa partida fiindcă decizia arbitrului român (min. 80) confirmată de VAR a fost penalty la Laporta pentru un henţ imprudent: Benzema a fixat scorul final la 4-3 pentru Manchester City. Returul e programat pentru 4 mai a.c. la Madrid. Lui Guardiola i-au lipsit Joao Cancelo (suspendat) şi Kyle Walker (accidentat), dar pare mai aproape de finală decât Carlo Ancelotti. Deşi defensiva echipei sale a părut în multe momente ezitantă. Real Madrid, cu un psihic robust, într-o partidă grea, a supravieţuit. Cum s-a întâmplat şi în returul cu Chelsea din sferturile de finală. Nimic nu este decis… deocamdată.