O pandemie anunţată… din 2003!

0
276

Percepută ca un eveniment excepţional şi insolit, actuala criză de coronavirus, fără egal ca amplitudine, a fost prefaţată de pandemiile gripale de după 1918, când s-a înregistrat gripa spaniolă: mai întâi, gripa asiatică din 1957-1958, legată de virusul A(H2N2) şi apoi gripa din Hong Kong (H3N2). Pentru memoria colectivă au fost uitate aceste episoade? Care a fost rolul OMS? Ce lecţii se pot trage pentru viitor? Sunt întrebări fireşti pe care şi-le pun şi alţii. În 1947, înainte de punerea sa pe picioare, OMS a creat un program contra gripei cu două obiective: pregătirea pentru eventualitatea unei noi pandemii de gripă şi noi metode de luptă pentru împiedicarea propagării epidemiilor sezoniere. Gripa din 1957, potrivit imunologului Norbert Gualde, apărută în China, mai exact la Guyzhou şi Yunnan, a putut fi propagată de raţele sălbatice. Acest nou virus, identificat de cercetătorii occidentali, a fost urmărit în timp real de echipele de virologi. Epidemia s-a extins în Singapore, în februarie 1957, apoi în Hong Kong în aprilie, şi SUA în iunie. În termeni de 6 luni difuzarea a fost maximă. Potrivit OMS aceasta a făcut cca. 1-4 milioane de morţi în lume. Această experienţă pandemică a permis cercetătorilor să tragă unele concluzii privind imunitatea colectivă. A fost stabilită o reţea de supraveghere fondată pe activitatea de laborator a cercetătărilor experţi. OMS deţine deja o reţea de supravaghere pe toată planeta. Astăzi după 65 de ani, reţeaua cuprinde 143 de centre naţionale de supraveghere a gripei recunoscute de OMS. În 1968 a apărut virusul H3N2, numit gripa de Hong Kong, o nouă pandemie care a lovit în vara aceluiaşi an şi primăvara lui 1970. Ar fi cauzat moartea, potrivit statisticilor, a un milion de persoane. S-a răspândit rapid în Asia de Sud-Est, India, Australia. În Japonia, din cauza nivelului ridicat de igienă, propagarea a fost mai slabă. Cercetătorii reuniţi de OMS în 1969 la Atlanta pentru o conferinţă internaţională pe gripa de Hong Kong au estimat că pandemia s-a difuzat în Europa, atingând inclusiv blocul comunist. Pandemia a fost minimalizată de presa occidentală, încât „Le Monde” scria la 11 decembrie 1969: „epidemia de gripă nu este nici gravă, dar nici nouă”. Gripa de Hong Kong a cărei propagare a fost accelerată de dezvoltarea transportului aerian a fost supravegheată de reţeaua internaţională OMS. În 2018 OMS comemora 100 de ani de la gripa spaniolă şi prin vocea dr. Wengis Zhang, responsabilul programului mondial de luptă contra gripei spunea: „noi suntem siguri că un nou virus gripal va antrena o altă pandemie, dar nu ştim când se va produce, care va fi tulpina de virus în cauză şi care va fi gravitatea malariei”. Două pandemii, cele din 1957 şi 1968 au permis OMS să elaboreze programe şi acţiuni de prevenţie. În 2003, OMS estima că „nevoile sunt aceleaşi şi astăzi”, iar secretariatul său afirma „o nouă pandemie de gripă este inevitabilă şi iminentă”. Potrivit modelelor epidemiologice ea s-ar putea concretiza prin 280.000-650.000 de decese în mai puţin de doi ani. Pregătind tsunami ce urma să vină, Adunarea Mondială a Sănătăţii, principalul organism al OMS, a revizuit şi adoptat în 2005 Regulamentul sanitar internaţional, noul cadru legal adoptat. N-a fost  suficient. În 2002 (SARS), în 2004 (gripa aviară – H5N1), în 2009 gripa porcină (AH1N1), iar în 2019 Covid-19 pentru care OMS a lansat pandemia la 11 martie a.c. Virusul luase deja viteză. OMS joacă un rol activ de coordonator şi supervizor, în fabricarea şi distribuirea materialelor de protecţie, a tratamentelor şi vaccinurilor, motiv pentru care preşedintele Donald Trump a declarat, la 15 aprilie a.c., că SUA îşi retrage finanţarea, ceea ce înseamnă 22% din bugetul OMS. Spre OMS se arată cu degetul. Şi este de abia începutul, fiindcă i se reproşează şi o îngăduinţă faţă de ceea ce s-a întâmplat la Wuhan.

P.S.: Articolul de faţă, este prelucrat după ceea ce s-a publicat de către „The Conversation” sub licenţa Creative Commons.