Ofensivă poliţienească internaţională contra propagandei Daesh

0
384

O ofensivă poliţienească „fără precedent” a permis paralizarea principalelor organe de propagandă online ale grupului Statul Islamic, s-a felicitat astăzi Agenţia Europeană de Poliţie – Europol. Operaţiunea, graţie colaborării poliţiei americane şi din ţările UE, s-a derulat miercuri şi joi şi a vizat agenţia Amag, utilizată de islamiştii radicali în revendicarea atentatelor şi propagarea apelurilor la Jihad. A fost ultima etapă a unei campanii declanşată în 2015. Prin această acţiune de demantelare, vizând media Statului Islamic, precum Amag, radioul Al-Baian, site-urile de informaţii Halumu şi Nashir, capacitatea Statului Islamic de a propaga şi promova material terorist este compromisă. Demantelarea multinaţională şi simultană a fost coordonată, prin intermadiul Europol, cu susţinerea Eurojust, unitate de cooperare judiciară a UE. Întreaga operaţiune a fost condusă de procurorul federal al Belgiei. Alături de poliţiile naţionale din Olanda, Canada,  SUA şi-au adus contribuţia poliţiile din Bulgaria, Franţa şi România. Statul Islamic a fost bine reprezentate pe Twitter, până când noile reguli au dus la închiderea mai multor conturi. Jihadiştii au utilizat agenţia Amag în 2016, pentru revendicarea atacurilor din Orientul Mijlociu, dar şi alte locuri din lume, precum cele din Paris, Bruxelles, Barcelona.