Emil Boroghină a primit cu emoţie titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Craiova

0
416

„Trăiesc astăzi unul dintre cele mai emoţionante şi chiar copleşitoare momente ale vieţii mele”, a mărturisit, ieri, la primirea titlului de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Craiova, Emil Boroghină om de teatru, cu numele trainic legat de Naţionalul craiovean şi de Festivalul Internaţional Shakespeare. Evenimentul s-a desfăşurat în Aula „Regele Mihai I al României”, în prezenţa unui numeros public, care l-a aplaudat minute bune pe cel care a pus Craiova pe harta teatrală a lumii. De-a lungul timpului, Universitatea din Craiova a conferit acest titlu unor strălucite personalităţi ale shakespeareologiei şi criticii teatrale mondiale, precum Stanley Wells, Paul Edmondson,  Michael Dobson, Maria Shevtsova şi George Banu.

„În curând se vor împlini 55 de ani de când am devenit cetăţean al acestui oraş şi slujitor al culturii craiovene. (…) Mi se conferă acum înaltul titlu de Doctor Honoris Causa al Universităţii craiovene şi mă întreb obsedant ce am făcut ca să merit această atât de importantă distincţie”, a spus Emil Boroghină, după ce a îmbrăcat toga specifică şi a primit diploma din partea rectorului Cezar Ionuţ Spînu. „Universitatea din Craiova este onorată să primească în rândul comunităţii academice  craiovene o personalitate a teatrului şi culturii naţionale, dar şi mondiale”, i s-a adresat rectorul.

În Laudatio, Alexandru Boureanu, actualul director al Teatrului Naţional „Marin Sorescu”, a punctat cele mai importante merite ale lui Emil Boroghină. «Între 1990 şi 2000, în timpul directoratului său, Teatrul Naţional din Craiova a devenit cel mai important teatru din România, fiind invitat să îşi prezinte marile spectacole, regizate de Silviu Purcărete, în cadrul celor mai importante festivaluri din lume, începând cu Festivalul Internaţional de la Edinburgh, din 1991, unde spectacolul „Ubu Rex cu scene din Macbeth” a primit Premiul Criticii şi Premiul Fundaţiei Hamada pentru excelenţă. Teatrul Naţional din Craiova şi-a prezentat spectacolele în peste 35 de ţări, în mai mult de o sută de turnee, fiindu-i decernate în jur de o sută de premii naţionale şi 12 premii internaţionale. În 1994 Emil Boroghină a instituit Festivalul Internaţional Shakespeare, eveniment care a avut loc o dată la trei ani la primele ediţii şi o dată la doi ani începând din anul 2006, când s-a extins şi la Bucureşti», a subliniat, între altele, Boureanu.

Profesorul şi teatrologul George Banu, stabilit la Paris, a amintit despre începuturile prieteniei sale cu Emil Boroghină şi a apreciat că „tot ce face de atâta timp e o reuşită umană şi de o modestie obsesională”. „Titlul acesta se acordă unui om-actor, dăruit teatrului, dincolo de scenă, dar şi pe scenă, unde în ultimul timp se regăseşte, dar monologal. Singur printre poeţi, cum se spune. Călător în Shakespeare. Aceasta e pâine lui de toate zilele. Câtă împlinire i-a adus această fidelitate lui şi Craiovei! Şi de aceea lui Shakespeare să îi mulţumim şi apoi Universităţii”, a mai spus George Banu.

Şi Octavian Saiu, preşedintele Secţiei române a Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru (A.I.C.T.), l-a felicitat de la microfon pe Emil Boroghină, apreciind momentul ca fiind „cu totul special”. „Pentru că Emil Boroghină rămâne întotdeauna între două lumi între lumea acestui oraş, pe care l-a pus pe harta teatrală a lumii, şi marele teatru al plantei”, a afirmat Octavian Saiu.

Emil Boroghină a vorbit despre legăturile sale cu Universitatea craioveană, existente de pe vremea când decan la Filologie era reputatul profesor Alexandru Piru, accentuând contextul şi importantul moment, din anii ’90, al înfiinţării catedrei de Teatru. „Evenimentul ce urma să aibă loc astăzi m-a tulburat, creându-mi de mai mult timp o stare de febrilitate şi nelinişte. Ce am făcut să merit această înaltă distincţie universitară, eu, cel născut în urmă cu 78 de ani, într-un orăşel de pe malul Dunării, un mic port care, e drept, a dat până acum Universităţii din Craiova, ajunsă la venerabila vârstă de 70 de ani, doi dintre rectorii săi… (…) Mulţumesc pentru această uriaşă onoare, care tulbură, bucură, dar şi obligă”, a încheiat domnia sa.

Emil Boroghină s-a născut la 23 ianuarie 1940, în oraşul Corabia (judeţul Olt), şi este absolvent al Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti. A fost actor al Teatrului Naţional din Craiova între 1963 şi 1988. În calitate de director al acestei instituţii (1998-2000) şi al Festivalului Internaţional Shakespeare, a primit Premiul pentru cel mai bun director de teatru din România, Premiul pentru cea mai importantă personalitate a teatrului românesc, Premiul de Excelenţă al A.I.C.T., în vreme ce Festivalul Internaţional Shakespeare a fost răsplătit cu Premiul de Excelenţă pentru calitatea excepţională a ediţiei 2006, acordat de Uniunea Teatrală din România (UNITER).