Câteva zile până la finalizare

0
388

daoagaAm tot vorbit despre ceea ce se încearcă în schimbarea învăţământului românesc, în principal la programa destinată ciclului gimnazial. S-a dezbătut, în spaţiul public, modificarea curriculei şcolare . S-a stabilit, după ce s-a discutat câteva luni de zile, şi ceea ce trebuie să înveţe copiii, din anul 2017. Toate bune şi frumoase, numai că nu au fost descoperite, iniţial, cadre didactice care să redacteze manuale, astfel că s-a făcut apel la participarea celor îndreptăţiţi să participe la punerea în practică a materialelor didactice.

 La momentul actual, Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice nu ştie mare lucru din ceea ce se întâmplă în teritoriu. S-a lansat , în dezbatere publică, cu fel de fel de programe, curricula pentru gimnaziu şi, după câteva luni, s-a adoptat o variantă, care va intra în vigoare, din 2017. Până aici, toate bune şi frumoase.  Numai că, s-a ajuns la concluzionat că nu sunt manuale şi este nevoie de redactarea lor. Nici acestea nu se pot face bătând din palme, fiind nevoie de cadre specializate. În judeţe, s-a trimis o notă telefonică,  prin care profesorii sunt invitaţi să participe la punerea în practică a materiilor aflate in prgramele şcolare. „Selecţia profesorilor interesaţi să participe în grupurile de lucru este un demers transparent, prin care urmărim să implicăm cadre didactice interesate să contribuie la schimbarea pe care ne-o dorim cu toţii, punând laolaltă atât experienţa de la catedră, cât şi capacitatea de inovare şi creativitate a acestora”, se menţionează în comunicatul MENCS, semnat de secretarul de stat  Monica Cristina Anisie.

Totul, pentru copii

Cum toată procedura a fost trimisă în teritoriu, judeţul Dolj nu face excepţie. „La acest concurs, pot participa toţi profesorii care au gradul I sau II. Pentru toţi cei care şi-au manifestat dorinţa de a participa, s-a eliberat o parolă, în spaţiul virtual, care poate fi accesată, pe platforma MONMedu, până pe 4 mai 2016. Evaluarea portofoliilor profesionale şi a proiectelor inovative de programă şcolară va avea loc în perioada 5-15 mai, iar componenţa grupurilor de lucru va fi anunţată pe 20 mai. Profesorii selectaţi vor desfăşura activităţile de proiectare a programelor şcolare pentru gimnaziu. Sunt aşteptaţi cât mai mulţi profesori, astfel încât să fie în beneficiul copiilor”, a declarat prof. Constantina Dăoagă, inspector de specialitate în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj.