„Grupul de la Craiova”: Mesaj de încredere reciprocă și fertilă colaborare economică

1
664

Reuniunea tripartită, la nivel de premieri, ai României, Bulgariei și Serbiei, găzduită impecabil de municipiul Craiova, va reverbera în timp, reținută ca pagină de istorie, sugerând, înainte de toate, nu doar buna vecinătate, dar și mărturisite idealuri comune, într-o Europă unită. Redefinirea unor paliere de acțiune, pornind de la obiectivele și formulele deja operaționalizate în parteneriatele existente, la nivel regional, s-a constituit în punctul de plecare al acroșării de noi proiecte economice. Unele de anvergură. Țări riverane Dunării, România, Bulgaria și Serbia nu sunt doar vecine, dar, în pofida unei identități culturale distincte, și interferează istoric prin preluarea reciprocă de obiceiuri, tradiții, chiar fond de cuvinte. Încât, promovând opțiunile lor europene, a-și propune construcția unei regiuni de prosperitate și stabilitate este, cum s-a văzut, nu un deziderat fără azimut, ci un angajament. O cooperare multilaterală balcanică, intensificată, duce fără doar și poate la o mai mare încredere și la un respect reciproc sporit între țările noastre. Dialogul premierilor Victor Ponta, Boyko Borisov și Alexandar Vucici, chiar urmat de o conferință comună de presă, n-a avut și întrebări „sensibile” din partea jurnaliștilor legate, de pildă, de centrala de la Kozlodui și, implicit, problemele ecologice, fiindcă realitatea este cum este și nu trebuie înfrumusețată. Pe de altă parte, premierul bulgar Boyko Borisov, deși s-a arătat ispitit de o autostradă București – Craiova – Calafat – Vidin – Zaicar – Paracin, de fapt o dorință a primarului Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, rămâne mai degrabă interesat de finalizarea autostrăzii Sofia – Belgrad, de executat mai rămânând tronsonul Sofia – Kalglina – Niș, cum era și firesc. Nici România și nici Bulgaria, ambele membre UE și NATO, și cu atât mai puțin Serbia, greu încercată, mai recent prin ruperea Muntenegrului, care a răpit ieșirea la mare, n-au constituit în anii ’90 o zonă de mare interes pentru „marile puteri”. Nu s-a știut unde se termină „Grupul de la Vișegrad”, dar, oricum, multe din procesele modernizării, din țările noastre, nu au avut sprijinul occidental de la început. De aceea, integrate în Uniunea Europeană, Bucureștiul și Sofia s-au angajat să susțină, chiar să tracteze și Belgradul în aspirația sa de a accede în actualul „Grup 28”. Situarea la marginea teritoriului care alcătuiește în prezent Uniunea Europeană, împărtășind condiția de frontieră, nu le conferă deloc un complex de inferioritate, ci le augmentează ambiția unor schimbări necesare, jalonând cu înțelepciune încotro se îndreaptă. „Grupul de la Craiova”, cum i-a spus premierul Victor Ponta trilateralei, a avut o agendă densă de lucru, convorbirile beneficiind de o ambianță ospitalieră desăvârșită. Craiova și-a primit oaspeții cu deplină gratitudine, atmosfera de prietenie autentică s-a făcut resimțită, ceea ce au dorit, de fapt, și amfitrionii evenimentului: primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, și colaboratorii acesteia. Conchizând că „a ieșit așa cum trebuia”, putem rămâne încredințați că ziua de 24 aprilie 2015 a devenit dată istorică.

1 COMENTARIU

  1. Oamenii care fac lumea să progreseze sunt dinamici fiindcă sunt entuziaşti. Asta scrie celebrul Colin Turner în cartea ”Născut pentru succes”. Căutăm urgent colaboratori part-time care vor să câștige bani în timpul liber, într-un proiect unic la nivel mondial. Oferim contract de comision. Pentru mai multe detalii, trimiteți mesajul PROIECT la adresa de email: locmunca.office@gmail.com

Comments are closed.