Grupare de crimă organizată, destructurată de poliţiştii români şi DIICOT

0
538

Polițiștii Direcţiei de Investigaţii Criminale – I.G.P.R. și procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală efectuează cercetări într-o cauză având ca obiect săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și tentativă la omor calificat.

În cauză, s-a reținut faptul că, în cursul anului 2014, pe fondul refuzului persoanei vătămate de a se asocia în activitatea infracțională cu un bărbat, respectiv de a investi suma de un milion euro într-o afacere cu cocaină, acesta, din răzbunare, ar fi inițiat constituirea un grup infracțional organizat, în vederea suprimării vieții victimei. În cadrul grupului infracțional organizat, alcătuit din patru bărbați, care ar fi acţionat pe teritoriul Italiei, fiecare dintre membri ar fi avut sarcini precise și ar fi acționat în mod coordonat și premeditat, în vederea suprimării vieții persoanei vătămate. Astfel, liderul grupului ar fi procurat o armă letală (pistol), un alt membru al grupului l-ar fi racolat pe bărbatul care a acceptat să adere la grupul infracțional organizat și să o ucidă, în schimbul unui autoturism de lux, pe persoana vătămată, acesta fiind instruit de către liderul grupului să folosească pistolul. Cei trei membri care au stat la baza grupului infracțional organizat s-ar fi deplasat în localitatea Rivoltella din Desenzano del Garda (Brescia-Italia), unde ar fi identificat imobilul în care locuia persoana vătămată și i-ar fi studiat obiceiurile, pentru a identifica momentul oportun punerii în aplicare a planului de a-i suprima viața. La data de 18 martie 2014, în jurul orei 12:20-12:30, cei patru s-ar fi deplasat în apropierea locuinţei persoanei vătămate, unul dintre ei executând patru focuri de armă în direcția pieptului acesteia. Precizăm că faptul că dosarul vizând comiterea tentativei la infracțiunea de omor calificat a fost preluat de către procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală de la autoritățile judiciare din Italia, deplasându-se împreună cu ofițerii de poliție judiciară din cadrul I.G.P.R. – Direcţia de Investigaţii Criminale în Italia, în vederea audierii de martori, activitate desfăşurată cu sprijinul Parchetului General din Brescia. În urma propunerilor formulate de către procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au fost emise patru mandate de arestare, dintre care două în lipsă. În cursul lunii martie 2022, unul dintre inculpații, pentru care a fost emis mandat de arestare în lipsă, a fost identificat și arestat de către autoritățile din Spania. Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.