Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, ieri, că mâine dimineaţă cel târziu încep să ajungă dozele de imunoglobulină, fiind vorba despre fiolele aduse prin intermediul Mecanismului de Protecţie Civilă. Întrebată dacă în această săptămână vor ajunge, în România, fiolele de imunoglobulină, Sorina Pintea a răspuns: “Da, marţi seară, miercuri dimineaţă, încep să vină livrările”. În urmă cu aproximativ două săptămâni, Sorina Pintea a precizat că a fost semnat contractul pentru livrarea celor 10.000 de fiole de imunoglobulină de către Austria, iar banii pentru achiziţie sunt pregătiţi.
Dozele de imunoglobulină ajung în ţară după ce Ministerul Sănătăţii a declanşat Mecanismului de Protecţie Civilă pentru că producătorii nu şi-au respectat angajamentul luat cu privire la acest tratament. “Parţial s-a rezolvat (problema imunoglobulinei – n.r.). Ceea ce ne-a fost oferit şi am cerut a rezolvat problema pentru două, trei luni de zile. Au răspuns Austria, Italia şi SUA. Prima ofertă este de la austrieci. Ne vor intra în ţară 10.000 de doze de imunoglobulina îndată ce vor fi terminate formalităţile, maximum două săptămâni. (…) Diferenţa până la 150 kg va venit din Italia şi SUA. 50 kg vor ajunge în prima faza. Nu e nevoie de aprobare specială pentru România, deja există pe piaţa din Europa. Prima tranşă din Austria este un medicament care a existat pe piaţa din România”, a declarat ministrul Sănătăţii.
În urmă declanşării Mecanismului de Protecţie Civilă pentru achiziţia imunoglobulinei pentru imunodeficienţe primare din statele membre UE şi NATO, aproximativ 70 de state au achiesat la acest sistem şi caută soluţii pentru a sprijini România.