Dragnea şi Tăriceanu, contre pe tema descentralizării

0
4268

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, ieri, că „aproape toţi” miniştrii se opun descentralizării, precizând că joi va avea o discuţie, alături de liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, cu toţi membrii Executivului pentru că ”este un proces care trebuie să înceapă foarte repede”.

„Au fost mai multe intervenţii ale colegilor mei din BPN care s-au referit la o reticenţă mare din partea membrilor Cabinetului în ceea ce priveşte descentralizarea, anume că toţi spun că este foarte bună, dar nu acum. Am rugat-o pe doamna prim-ministru ca joi după amiază să am şi eu o întâlnire, o să-l rog şi pe dl. Tăriceanu să vină cu domnii şi doamnele ministru, pentru a lămuri o dată pentru totdeauna atitudinea miniştrilor faţă de descentralizare. Este o decizie politică asumată şi în programul de guvernare, asumată şi în coaliţie şi este un proces care trebuie să înceapă foarte repede”, a declarat Liviu Dragnea după şedinţa BPN al PSD. Întrebat ce miniştri se opun descentralizării, liderul PSD a spus: ”aproape toţi”.

El a mai spus nu este nevoie de modificarea Constituţiei pentru descentralizare. „Cei care se opun descentralizării – şi nu mă refer doar la miniştri, care unii au început să exprime aşa-zisele argumente din partea funcţionarului, mă refer la alte forţe care s-au opus mereu descentralizării – avem cadrul legal suficient. Dacă mai e cazul, mai adoptăm acte normative. Dar la ce avem acum, se poate realiza descentralizarea pe cadrul legislativ existent”, a mai spus Liviu Dragnea.

Tăriceanu, despre miniştrii care se opun descentralizării: Să ne spună Dragnea exact care sunt

Liderul ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a susţinut, ieri, că e nevoie de o discuţie cu preşedintele PSD, Liviu Dragnea, pentru ca acesta să spună exact care sunt miniştrii care se opun procesului de descentralizare.

„Am văzut declaraţia domnului Dragnea, cred că e nevoie să facem o discuţie şi să ne spună exact miniştrii care văd că ar fi problemele sau cu ce probleme se confruntă. Eu cred că nimic nu este mai important decât a face o descentralizare profundă. Cred că ideea de a ţine în mână toate deciziile, şi miniştrii, aici fiecare trebuie să înţelegeţi, au nu numai o problemă de administrare, dar şi o problemă de orgoliu. Fiecare vrea să fie mai important, să aibă o influenţă mai mare în cabinet şi acest lucru se întâmplă peste tot, nu e o problemă românească. Am văzut-o şi în alte guverne, există întotdeauna o concurenţă între membrii cabinetului, dar acest lucru nu trebuie să fie o frână pentru descentralizare, pentru că, altfel, pentru orice decizie, că e vorba de autorităţile locale, că e vorba de cetăţeni, trebuie să înţelegem că nu e soluţia de-ai plimba la Bucureşti pe toţi pentru a le rezolva problemele şi trebuie să delegăm responsabilităţile la nivel local”, a declarat Tăriceanu, la Parlament.

Întrebat dacă miniştrii ALDE se confruntă cu astfel de probleme în domeniile pe care le gestionează, Tăriceanu a răspuns că nu a discutat cu aceştia. „O să facem o discuţie în prezenţa doamnei prim-ministru şi dânsa o să ne informeze şi o să ascultăm punctele de vedere pentru a vedea cum depăşim aceste chestiuni, până la urmă, fireşti”, a adăugat liderul ALDE.