Premierul Grindeanu înaintează preşedintelui Iohannis lista cu noii miniştri

0
287

grindeanuDaniel Constantin va fi înlocuit astăzi din funcţiile de vicepremier şi ministru al Mediului. Premierul Sorin Grindeanu a anunţat, luni, că în cursul zilei va trimite Administraţiei Prezidenţiale propunerile de înlocuiri de miniştri făcute de ALDE.

Astăzi o să înaintez către Administraţia prezidenţială. Am fost de acord, pentru că că sunt nominalizări care şi-au primit susţinerea politică în forumul de la ALDE. Am venit la şedinta coaliţiei. Am luat act de decizia partenerilor, fiind un guvern politic, i s-a retras sprijinul politic, pe de altă parte au nominalizat persoana care înlocuieşte, plus o nouă nominalizare la Ministerul pentru Relaţia cu Parlamentul. Doamna Gavrilescu a mai fost ministrul al Mediului. Structura guvernului, sper că nu criticaţi că sunt două doamne vicepremier. Doamna Gavrilescu are experienţă ca ministrul Mediului, a condus acest minister un an, are susţinerea politică, ceea ce contează”, a declarat Sorin Grindeanu.

Sorin Grindeanu a spus că, fiind un Guvern politic, a luat act de propunerile făcute de ALDE şi le va înainta preşedintelui.
Liderii ALDE au decis duminică, cu majoritate de voturi, retragerea sprijinului politic pentru vicepremierul Daniel Constantin, copreşedinte al formaţiunii, la capătul unei săptămâni de tensiuni publice majore în partid. În locul lui Daniel Constantin ca ministru al Mediului şi vicepremier este propusă Graţiela Gavrilescu, actual ministru pentru Relaţia cu Parlamentul, a anunţat Călin Popescu Tăriceanu la sfârşitul reuniunii. Liderul grupului senatorial ALDE, Viorel Ilie, este propus ministru pentru Relaţia cu Parlamentul.

Daniel Constantin a declarat luni, după şedinţa coaliţiei PSD-ALDE, că s-a decis în coaliţie ca premierul Sorin Grindeanu să facă o cerere de revocare a sa din funcţiile de vicepremier şi ministru al Mediului.