Delegaţia districtului Vratza, în vizită la Consiliul Judeţean Dolj

0
42

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa, a primit, ieri, la Palatul Administrativ din Craiova, vizita unei delegaţii conduse de guvernatorul districtului Vratsa din Bulgaria, Ventsislav Vasilev. Discuţiile purtate în sala de şedinţe a CJ au vizat în principal subiectul fondurilor europene disponibile în cadrul exerciţiului financiar 2014 – 2020 al Uniunii Europene. La întâlnire a mai luat parte vicepreşedintele Cristinel Iovan, secretarul judeţului Dolj, Gheorghe Barbărasă, şi directorul Direcţiei Afaceri Europene a instituţiei, Ileana Măjină, iar din delegaţia bulgară au mai făcut parte secretarul general al districtului Vratsa, Slavi Dimitrov, şi şefa Departamentului Proiecte Fonduri Europene din cadrul Primăriei Vratsa, Tsvetana Ivanova.

        În acest context, Ion Prioteasa, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, a insistat asupra necesităţii de a fi identificate şi promovate obiective de interes comun pentru cele două regiuni, priorităţi care vor fi dezbătute şi în cadrul următoarei întâlniri bilaterale a prim-miniştrilor din România, Bulgaria şi Serbia, programată să se desfăşoare la Craiova. „A fost o plăcere să îl avem ca oaspete pe domnul Ventsislav Vasilev, guvernatorul districtului Vratsa, regiune de care ne leagă o îndelungată şi fructuoasă relaţie de colaborare, care s-a concretizat inclusiv în accesarea unor proiecte comune, finanţate din fonduri comunitare, prin programele de cooperare transfrontalieră. Această întrevedere ne-a oferit ocazia de a privi în perspectivă, către ceea ce va presupune continuarea conlucrării noastre în viitor, în special în perioada de finanţare 2014 – 2020, care aduce noi şi importante posibilităţi de dezvoltare pentru comunităţile aflate de o parte şi de alta a Dunării. Aici mă refer atât la mecanismele financiare deja cunoscute, la care am recurs cu succes în trecut, cât şi la strategia macroregională a Uniunii Europene privind zonele riverane”, a precizat Ion Prioteasa, preşedintele CJ Dolj.

Reuniune comună

Şeful administraţiei doljene a mai spus că a fost plăcut surprins să constate interesul manifestat de oaspeţii din Vratsa pentru Aeroportul Craiova, un obiectiv al Consiliului Judeţean Dolj în dezvoltarea căruia am investit în ultimii ani, pentru că am crezut foarte mult în necesitatea sa, ca importantă poartă de intrare în Oltenia a turiştilor şi a investitorilor străini. „Avem, iată, încă o confirmare a succesului acestui proiect, guvernatorul districtului Vratsa exprimându-şi interesul pentru crearea unor legături rutiere care să faciliteze accesul călătorilor din Bulgaria către Aeroportul Craiova. Tot în cadrul acestei întâlniri, am discutat despre organizarea, la sfârşitul lunii viitoare, a unei reuniuni comune, cu participarea primarilor de localităţi riverane Dunării, din Dolj şi din Vratsa, şi a reprezentanţilor unor instituţii de specialitate, reuniune în care vor fi dezbătute implicaţiile construirii unui nou reactor la centrala nucleară de la Kozlodui”, a mai subliniat preşedintele Consiliului Judeţean Dolj.