Adăpostul de pe Jiu, destinaţie veşnică pentru câini din Craiova

1
440

Primarul Lia Olguţa Vasilescu a mers, ieri, pe şantierul unde se construieşte adăpostul canin şi a cerut constructorilor să promită din nou că vor termina primele padocuri pe 1 mai, data pe care edilul a avansat-o cu câteva zile în urmă. Firma executantă a dat asigurări că structura care îi va adăposti pe primii 500 de câini va fi terminată peste o lună. Odată intraţi pe poarta adăpostului, patrupedele nu vor mai ieşi decât atunci când vor muri. 

Adăpostul canin se construieşte la ieşirea din municipiu spre Breasta. Pe partea dreaptă, cu puţin înainte de podul de peste Jiu, bateriile de padocuri sunt deja ridicate pe fundaţiile de beton şi se lucrează acum la învelirea lor. Structurile verticale sunt acoperite cu prelate, iar sub acestea echipele de muncitori execută montarea panourilor laterale. Cea mai mare şi mai avansată construcţie este cea destinată birourilor administrative. „Aici vor fi săli de operaţie, săli de consultaţie, vestiare, depozite, bucătării. Suntem în grafic, lucrările merg destul de bine şi până la data de 1 mai terminăm. E o promisiune care se poate face şi de care ne putem ţine garantat”, a spus Aurel Tulbă, reprezentantul firmei Team World Construct SRL, din Craiova, care construieşte adăpostul.

Promisiuni ferme

Primarul Lia Olguţa Vasilescu a dorit să ştie dacă această construcţie va fi gata cu siguranţă până la această dată. „Vă aşteaptă lumea ca pe pâinea caldă. Oriunde mă duc, mă întreabă de câini şi de echipa de fotbal, acestea sunt priorităţile oraşului”, a insistat edilul-şef al Craiovei. Reprezentantul firmei de construcţii, Aurel Tulbă, a promis că primele padocuri vor fi terminate la termenul anunţat indiferent care vor fi condiţiile meteo pe care le vor întâmpina. „Sigur vom fi gata măcar cu două-trei zile înainte de data de 1 mai. Indiferent de vreme, o să lucrăm şi în mai multe schimburi şi vom finaliza lucrarea aşa cum am promis”.

Primii 500 vor fi dintre cei mai periculoşi

Într-un singur padoc vor locui patru câini care vor avea şi spaţii pentru plimbare. Primarul Craiovei a dat asigurări că aceste cuşti sunt bine proiectate, adică respectă toate normele impuse de Uniunea Europeană, astfel că municipalitatea nu va fi trasă de răspundere aşa cum se întâmplă în cazul cuştilor în care sunt ţinute animalele de la Grădina Zoologică. Pentru început vor fi aduşi aici 500 de câini, cei mai agresivi care se găsesc în preajma grădiniţelor şi şcolilor. „Îi vom lua pe cei foarte agresivi din zonele de şcoli şi grădiniţe, pentru că acolo sunt periculoşi şi o să se vadă foarte mult după data de 1mai, când o să începem să îi adunăm. Eu cred că, de data aceasta, şi ONG-urile care protejează animalele şi iubitorii dacă vor şti că vor fi cazaţi în nişte condiţii foarte bune nu se vor mai pune atunci când vin hingherii noştri să îi ia”, a mai spus primarul Craiovei.

Salubritatea va fi primul administrator

Potrivit edilului, adăpostul canin va fi dat în administrare apoi Salubrităţii, dar autorităţile nu exclud nici ideea de a-l da în gestiunea unor firme sau ONG-uri care s-ar arăta interesate de acest lucru în viitor. „Nu ne gândim, deocamdată, să-l externalizăm. Dacă va fi mai avantajos să vină o firmă sau un ONG să se ocupe de el e o altă discuţie, dar, deocamdată, nu se pune această problemă. Vrem să rămână al Salubrităţii şi să-l gestioneze ei. Important este ca întreţinerea să nu ne mai coste foarte mult”, a declarat Olguţa Vasilescu. Autorităţile se gândesc să îi oblige pe craiovenii care locuiesc la curţi sau care cresc câini în apartamente să-şi sterilizeze patrupedele, aşa cum prevede noua lege. În cazul în care nu doresc acest lucru, municipalitatea le oferă şi varianta de a plăti o taxă în schimb la Primăria Craiova. Olguţa Vasilescu susţine că banii care se vor aduna din aceste taxe vor merge şi ei pentru întreţinerea câinilor.

Vin câinii, cu ce îi hrănim?

Întrucât eutanasia este definitiv exclusă, autorităţile craiovene sunt ferm convinse că adăpostul canin a rămas singura variantă de a scăpa de câinii de pe străzi. Întregul adăpost este proiectat pentru a aduna 5.000 de câini comunitari, dar municipalitatea spune că nu se grăbeşte deocamdată să continue investiţia. „Vrem să vedem cum funcţionează, câţi strângem, câţi o să adunăm de pe străzi. Nu ne apucăm să facem investiţie până nu vedem dacă este necesar”. Investiţia totală se ridică la suma de 5,88 milioane de lei, iar numai prima etapă costă 2,95 milioane de lei. „Încercăm să modificăm un Ordin al ministrului, în sensul să nu fie necesar să le dăm doar hrană uscată, ci să facem parteneriat cu supermarketurile care să ne dea produsele înainte de data expirării ca să le dăm şi să ne coste mai puţin”, a precizat Olguţa Vasilescu, care a subliniat că întreţinerea adăpostului va fi cea mai mare problemă a Primăriei Craiova.

1 COMENTARIU

  1. hingheri sa nu mai aduca toti cainii din centru si sa fie lasati la ,,Parcul Tineretului,,ca nu poti sa treci pe str. Muntenia ca te manaca cainii , ca tiganii de aici au palate si nu au gard dar tin cate 2-3 cainii ca sa-i apere de hoti ca le este frica ca ei se fura intre ei.Gardienii unde sau d-na Olguta, ca pe aici nu am vazut nici macau unul , ori este frig si stau pe la baruri s-au pe la institutiile de stat si se vaicaresc ca au salarii mici , sa munceasaca sa fie pe fiecare strada cate unu ca asa nu ar mai fi probleme in acest oras asa de imputit.Salubritatea sa vina la fiecare la poarta si obligatoriu sa faca contract pentru ridicarea gunoiului si contracte pentru furnizarea de apa potabila ca toti au si nu platesc de ani buni. controale severe ca au destui amngajati si nu fac nimic.

Comments are closed.