Cum l-au reevaluat liberalii doljeni pe Marius Deca, fugit din ograda politică a lui Gigi Becali

2
361

Marius Deca, inginer de profesie, este reprezentantul banal al Guvernului în teritoriu, desemnat de liberali potrivit înţelegerilor de la vârful USL. Nu are cunoştinţe elementare de administraţie publică şi nici el însuşi nu pare dispus să se identifice cu un asemenea rol, dar are creditul în alb al celor care l-au numit, ca „soluţie de avarie”, în locul Elenei Costea, „bine lucrată”. Urmează cursurile ANFP, în Capitală, întinse pe vreo cinci luni, cu un număr de module variabil, se deplasează cu autoturismul instituţiei, deci pe bani publici, pentru a deveni „înalt funcţionar public”, după ce funcţionar public a fost făcut, printr-o angajare temporară, la APIA Dolj.  Din august până în noiembrie 2012. În spiritul … deplinei legalităţi. Parcă altceva prevede statutul funcţionarului public. Printr-o astfel de „calificare” la locul de muncă, în subtilităţi administrative, nimeni nu se îndoieşte că Marius Deca va deveni nu un destoinic înalt funcţionar public, asta nu se poate, ci un deţinător de „atestat”, ca atâţia alţii, de prisos, adică după schimbarea de guvern. Citând din cugetările sale, unele amuzante, aidoma celor livrate de nemuritorul Bulă când a văzut marea „prefectul nu face politică, dar celelalte structuri deasupra prefectului fac politică” (din interviul acordat Gds, în numărul de 19 noiembrie 2012), rămâi convins de … perspective. În orice împrejurare, desconsiderând orice amenitate, reprezentantul Guvernului de la Dolj se doreşte „băiat valabil”, „de gaşcă”, elevat nu are cum, deşi dotarea, bunăoară cultura, nu îl recomandă pentru lumea bună. Nu se moare din asta, dar când nu ştii nimic, dar nimic din administraţia publică, şi chicotesc subalternii, prezenţa ta într-o asemenea demnitate nu poate fi expresia victoriei USL, dăruită prin masivul vot popular, ci victoria improvizaţiei, jocurilor de interese şi de culise asupra normalităţii. Şi normalitatea a fost îndelung aşteptată.

Uzurpatorul lui Nicolae Minae

În septembrie 2007, Marius Deca era înrolat în tabăra PNG a lui Gigi Becali. Bătălia din acest partid, la Dolj cel puţin, se ducea pe ce credeţi, pe arhiva organizaţiei, cu tot circul sordid de circumstanţă. Pe 28 septembrie 2007, Nicolae Minae, un privatizat, aparent onorabil, preşedintele PNG Dolj, trimitea o scrisoare deschisă, „Apel către Gigi Becali” (vezi faximil), din care reţinem: „Am fost şantajat de Deca Marius şi Stănescu Cornel, care mi-au condiţionat liniştea filialei de plasarea lor pe locuri eligibile la Camera Deputaţilor şi Consiliul Local”. Nicolae Minae părea să deţină proprietatea cuvintelor şi vorbea de „şantaj” şi „alte minuni”. Lăsăm deoparte că titlul ne aminteşte de „Apelul către lichele” al lui Gabriel Liiceanu, la începutul anului 1990. „Actualul coordonator al filialei, Marius Deca, ne-a mărturisit că are nevoie de o pensie viageră întrucât afacerile sale sunt falimentare”. Facem o paranteză: o are acum la Prefectura Dolj. Revenim. Suntem în septembrie 2007. Cu numai câteva zile înainte, de data de 27 septembrie, evocată mai sus, Marius Deca, în calitatea de preşedinte interimar al PNG, se declara „desemnat de domnul preşedinte Becali pentru a coordona activitatea Biroului judeţean de la Dolj, prost văzută de la centru”, mai exact în ograda politică a lui Gigi Becali, acesta supărat că investise la reconstrucţia Rastului Nou şi apoi ridicarea mânăstirii Maglavit, ceea ce era o realitate, dar fără consecinţe palpabile în planul imaginii partidului. Prea puţin, dacă nu mai deloc, iubit de oameni. Cum s-a văzut la alegerile locale. Nicolae Minae, care ştia că fusese „lucrat” pe la Palat, declara presei locale cu obidă despre Marius Deca. „(…) Dorea să ajungă preşedinte. S-a dus şi pe la Bucureşti, m-a cântat pe acolo, şi până la urmă a reuşit să mă schimbe”. Că Marius Deca nu va zăbovi mult la conducerea PNG Dolj, ca lider judeţean, nu are importanţă, şi în 2008, înaintea alegerilor locale, va lua viteză către PNL Dolj, pentru a deveni chibiţ de duzină pe acolo. Că doar nu se „irigase” intelectual, în regim intensiv, cu  Aiichiro Fujiyama şi Jean Francoise Revel. Ulterior, timp de patru ani, liberalii fiind în opoziţie permanentă, în acest interval de timp, nu s-a mai auzit de militantul Marius Deca, aşa cum s-a auzit de alţii, care au mai bălmăjit câte ceva pe la televiziunile locale şi prin presa cotidiană despre adversarii politici. S-a ales, în schimb, drept bonus, nu se ştie pentru ce, cu încredinţarea funcţiei de prefect de Dolj, ca să ne aflăm în treabă. A golit de speranţă deja toate aşteptările. Nici principii, nici eficienţă. Doar o morală mică, permeabilă la compromisuri, în judeţul analfabetismului galopant. Unde averile se fac în partea agramaţilor, nu a premianţilor, şi miştoul electoral rămâne în vogă.

După ce a fost acuzat de furt, primeşte onorul poliţiştilor

O imagine surprinsă la festivitatea prilejuită de ziua Poliţiei Române îl arată în staff-ul oficialităţilor doljene, prezente la eveniment. Reprezentantul Guvernului în teritoriu, Marius Deca savurează onorul de rigoare al poliţiştilor. Imaginea ascunde un nemăsurat cinism. Şi asta fiindcă printre poliţişti se aflau, probabil, şi cei care, în 2007, „fuseseră sesizaţi” de însuşirea frauduloasă a arhivei PNG Dolj. Că parcă intrase şi Poliţia pe fir. Oricum, fapt minor. Cu o anume simbolistică etică. Când Marius Deca regreta că nu poaten face politică, deşi „celelalte structuri deasupra prefectului fac”, de fapt dorea să fie luat în seamă ca om politic, ca activist, rang nobil în capul său. Dacă în meserie nu s-a descurcat, după ce a gustat din ambrozia politică, ideea că adevărata parvenire e doar pe această linie, deloc nouă,  preluată din alte vremuri, l-a sedus. Adică, în plan strict profesional, oricât ai progresa rămâi neluat în seamă, eventual strivit oricând. Pe acest considerent, Marius Deca iubeşte „jocurile de culise”, nu partidul, pe care nu dă doi bani. Rudimentar ca om politic, nepregătit profesional ca reprezentat al Guvernului în teritoriu, cu un trecut recent cel puţin indecent, arogant, i se potriveşte funcţia deţinută ca ciomagul cocârjat şi patrahirul Mitropolitului. Că are îndeletniciri adiacente fişei postului îl interesează. Şi poate îl costă. La evenimente şi sindrofii e banal şi eşapează o ipocrizie eroică. Dacă pentru o aşa desemnare s-a luptat la Dolj, în timpul „asupririi” pedeliste, cum s-a vorbit, şi noi am militat făcând gaură în tastatură, înseamnă atunci că putem vorbi de un câştig zero.

2 COMENTARII

  1. este la acelasi nivel intelectual si profesional ca si prietenul sau mitrita si identic parca cu seful sau cosmin enea. il concureaza indeproape si irinei marian ! mandria usl dolj !

Comments are closed.