Liderul sindicatului Unimedical Craiova: „Nu suntem de acord cu coplata!”

0
583

Sindicaliştii din cadrul Spitalului Judeţean din Craiova sunt împotriva introducerii unei taxe pe care pacienţii să o plătească în momentul externării. În opinia acestora, coplata nu reprezintă decât o povară în plus pentru bolnavi, beneficiile aduse sistemului sanitar fiind insignifiante.   

Ion Cotojman

Liderii Sindicatului Unimedical Craiova, ce numără peste 2.300 de membri, au ieşit, ieri, într-o conferinţă de presă pentru a prezenta o serie de propuneri legate de reorganizarea sistemului sanitar, dar şi câteva nemulţumiri vizavi de contractul cadru. Sindicaliştii au criticat printre altele introducerea coplăţii, de la 1 aprilie a.c.

„Nu suntem de acord cu coplata, care până la urmă e o sumă modică, între 5 şi 10 lei, însă nu aduce beneficii mari sistemului de Sănătate. Un singur exemplu: Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Craiova are recuperat miliarde din sumele rezultate în urma acordării pacienţilor care sunt victime ale unor agresiuni sau accidente de circulaţie. Cred că spre acest lucru ar trebui să ne orientăm. Coplata nu cred că scoate sistemul din criza în care se află. În continuare, sistemul de Sănătate este subfinanţat”, a declarat Ion Cotojman, liderul sindicatului Unimedical Craiova.

Coplata intră în vigoare la 1 aprilie

Reamintim că, începând de săptămâna viitoare, va intra în vigoare coplata. Pacienţii vor fi nevoiţi să plătească această taxă o singură dată la externare, indiferent de perioada spitalizării. Este vorba de o sumă cuprinsă între 5 şi 10 lei. Desigur, vor exista şi categorii de populaţie care vor fi scutite de această taxă. Este vorba de bolnavii cronic incluşi în programele naţionale şi care au nevoie de mai multe internări pe an, copiii până în 18 ani, gravidele, lehuzele, pensionarii cu pensii sub 740 de lei şi persoanele cu handicap. De asemenea, nu achită coplata cazurile considerate de urgenţă, urmând ca în această situaţie să fie făcute o serie de protocoale noi pentru „internarea de urgenţă”.

Coplata va fi încasată pentru serviciile medicale acordate în regim de spitalizare continuă, în secţiile sau compartimentele cu paturi din unităţile sanitare aflate în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate.

„Personalul medical pe care îl reprezentăm nu îşi va pierde locul de muncă”

În ceea ce priveşte reforma sistemului de sănătate, de-a lungul întâlnirilor pe care le-au avut în ultima perioadă cu reprezentanţii Ministerului Sănătăţii, sindicaliştii de la Spitalul Judeţean din Craiova au convenit asupra mai multor puncte. Restructurarea organizatorică este susţinută, dar cu mai multe condiţii. În primul rând, respectarea principiului transparenţei decizionale, dar şi recunoaşterea tuturor partenerilor sociali implicaţi în această reformă, respectiv a organizaţiilor de pacienţi, organizaţiile profesionale şi cele sindicale şi a altor societăţi neguvernamentale care să participe activ la implementarea reformei. „Pot confirma că în urma negocierilor cu Ministerul Sănătăţii am fost asiguraţi că personalul medical pe care îl reprezentăm nu îşi va pierde locul de muncă. Mai mult, vor fi respectate toate drepturile salariale în anul 2013. De asemenea, economiile rezultate prin această reorganizare vor fi îndreptate spre programele naţionale de sănătate şi în interesul pacienţilor”, a mai spus liderul Unimedical, sindicat care are membri la Spitalul de Psihiatrie Poiana Mare, Spitalul de Pneumoftiziologie Leamna, Direcţia de Sănătate Publică Dolj, Centrul Regional de Transfuzii Sanguine şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Craiova.

Măsuri de protecţie socială pentru pacienţi şi personalul medical

Totodată, reprezentanţii sindicatului au anunţat că susţin eliminarea fraudei din sistemul de sănătate, dar şi protecţia socială, atât pentru pacienţi, cât pentru personalul care lucrează în unităţile sanitare. În plus, aceştia militează pentru asigurarea serviciilor medicale de calitate, astfel încât pacienţii să nu mai cumpere medicamente şi materiale sanitare. „Suntem împotriva condiţionării actului medical. Ne delimităm de corupţie şi de cazurile de mită de la nivelul instituţiilor publice sanitare. Le amendăm şi le condamnăm în acelaşi timp. Din punct de vedere al noului contract cadru, considerăm de majorarea tarifului pe caz rezolvat este o decizie de bun augur”, au mai spus sindicaliştii.