Jandarmii îşi fac datoria! Suporterii olteni sunt victimele unor aşa-zişi lideri

3
427

În ultima perioadă de timp au fost mediatizate mai multe incidente, unele chiar neplăcute, în care au fost implicate cadre active ale Jandarmeriei Române. De cele mai multe ori s-a încercat aflarea adevărului doar pe jumătate. Ba mai mult, s-a încercat din răsputeri să fie scoşi vinovaţi doar jandarmii, deşi ei îşi fac mai mereu doar datoria. Cazurile izolate nu le discutăm aici, ele sunt o altă poveste şi atunci nu vorbim de haina militară,

care trebuie să-ţi impună respect, ci de un anumit individ, care şi el trebuie să se supună legilor. Dar ceea ce se întâmplă de mai mult timp pe stadioane şi chiar în Piaţa Universităţii ne-a pus pe gânduri şi ne-a determinat nu de puţine ori să ne punem şi întrebări. Cine sunt totuşi tinerii care incită la violenţă, care-i provoacă pe jandarmi şi care este scopul? Decredibilizarea forţelor de ordine?! Inducerea unei stări de haos, prielnică,

de ce nu, realizării unei lovituri de stat?! Sunt întrebări şi tot atâtea răspunsuri. Mie personal mi-a atras atenţia un tânăr, pe numele său George Simion, membru fondator al Asociaţiei Suporterilor Români, care a fost înfiinţată în ianuarie 2012, când chipurile suporterii înfocaţi protestau în Piaţa Universităţii pentru că bugetarilor le-au fost micşorate lefurile. Păi, dacă era aşa, jandarmi ar fi trebuit să fraternizeze cu aceşti băieţi pentru că ei chiar au simţit aceste reduceri, din plin chiar. Numai că lucrurile nu stau chiar aşa… Tânărul

Simion, în aceeaşi zi, pe 25 martie, duminică, mai pe la prânz, este ridicat de Poliţia Sectorului 2 Bucureşti, chiar din faţa Guvernului, eveniment mediatizat pe toate posturile de televiziune, iar la doar câteva ore pleacă la Chişinău, să aniverseze Unirea, zicem noi… Da, suntem o ţară liberă şi are dreptul să circule liber, dar şi noi

avem dreptul să ne întrebăm, dar şi să verificăm. După ce s-a înfiinţat această Asociaţie, s-a trecut la un alt obiectiv, modificarea Legii nr. 4/2010, adică ce îi doare pe scandalagii mai tare, legea de combaterea violenţei în cadrul manifestarilor sportive. Sunt suporteri de bună-cuviinţă, care vin din convingere la meciuri, care sunt

şi educaţi şi în banca lor, şi parcă încep să-şi dea seama că în spatele tuturor acestor scandaluri se află mereu această Asociaţie cu caracter destabilizator. Tânărul nu este numai liderul acestei Asociaţii, el este şi liderul unei asociaţii intitulată Platforma Civică Acţiunea 2012 (www.romanism.ro), care militează deschis pentru Unirea României cu Republica Moldova. Ce este mai trist ar fi că datorită unor aşa-zişi lideri sunt blamaţi şi suporterii olteni, oameni inimoşi, de toată isprava, care cel mai bine ar fi să colaboreze cu Jandarmeria şi nu să aibă un conflict cu ea.

3 COMENTARII

  1. SA DEA DUMNEAZEU CA SI FAMILIA TA SA AJUNGA PE MANA JANDARMILOR …SI ATUNCI SA VEDEM CE MAI ZICI … ACAB

  2. …imaginea cu acel tanar tras si tarat de par de catre 6-7 jandarmi spune totul de cum stiu sa-si faca datoria acesti “aparatori” ai ordinei publice !

Comments are closed.