Constantin Gheorghiţă condus pe ultimul drum de peste 1.000 de persoane!

0
452

Podariul a fost în doliu, ieri, la funeraliile fostului primar, Constantin Gheorghiţă, şi peste 1.000 de persoane l-au însoţit pe ultimul drum spre cimitirul comunei. Un sobor de zece preoţi a făcut serviciul religios. Pe lângă locuitori ai Podariului, primari şi aleşi locali din Dolj, reprezentanţi ai administraţiei publice judeţene, dar şi ai serviciilor publice descentralizate, au ţinut să-şi exprime, regretul pentru dispariţia brutală a celui care a fost unul dintre destoinicii primari pe care i-a avut localitatea în istoria ei, şi să prezinte condoleanţe familiei îndoliate.