SC Termo Urban SRL, societatea-rezervă, merge înainte

0
1037

Primăria Craiova schimbă administratorul la SC Termo Urban SRL, societatea-rezervă pe care municipalitatea o creşte în eventualitatea în care operatorul actual de termoficare ar intra în faliment. După ce Florin Lungu şi-a dat demisia, la sfârşitul lunii, consilierii municipali au votat numirea fostului consilier juridic al primei societăţii de termoficare, SC Termo Craiova, în poziţia de administrator.   

Punct-termic-3120077Lorena Nicoliţă este angajat al primei regii de termoficare din anul 2000. De atunci şi până acum a îndeplinit funcţia de consilier juridic, atât al fostei regii, cât şi al actualei societăţi. Din ianuarie 2017, la SC Termo Craiova SRL, a asigurat servicii de consultanţă în domeniul resurselor umane. Ea a fost propunerea Executivului Primăriei Craiova pentru funcţia de administrator al Termo Urban Craiova SRL, începând cu data de 23 februarie. Cu excepţia liberalilor, care au fost împotrivă, consilierii municipali au votat favorabil pentru desemnarea acesteia ca administrator, urmând ca, într-o şedinţă următoare a Consiliului Local Municipal Craiova, să se aprobe şi contractul său de administrare.

Florin Lungu şi-a dat demisia

Florin Lungu, fostul administrator al SC Termo Urban Craiova SRL, a plecat din această funcţie prin demisie. La sfârşitul lunii ianuarie, printr-o cerere scrisă, acesta a adus la cunoştinţa primarului interimar, Mihail Genoiu, dar şi a celorlalte două consilii locale asociate – Consiliul Local Işalniţa şi Consiliul Local Vârvoru de Jos – că doreşte să renunţe la funcţie. În demisie, Florin Lungu a menţionat că nu mai doreşte să rămână pe post din motive personale, punând în vederea autorităţilor să facă şi demersurile legale pentru numirea unui înlocuitor. După expirarea preavizului, pe 23 februarie, funcţia de administrator al SC Termo ar fi rămas, aşadar, vacantă.

SC Termo Urban funcţionează pe hârtie

termo craiovaSC Termo Urban Craiova SRL nu trebuie, însă, confundată cu SC Termo Craiova SRL – urmaşa regiei de termoficare şi pe care se şi face, la momentul actual, furnizarea energiei termice către populaţie. La sfârşitul lui octombrie 2015, când se punea problema ca această societate să intre în faliment, Primăria Craiova a înfiinţat SC Termo Urban Craiova SRL, în cadrul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Termis Dolj. Cu votul consilierilor municipali, 20 de părţi sociale au fost cesionate munipiului Craiova, prin Consiliul Local Municipal (18 părţi sociale), şi comunelor Işalniţa şi Vârvoru de Jos (câte o parte socială). Reprezentantul municipiului în adunarea generală a asociaţilor (AGA) a SC Termo Urban Craiova SRL este Nicoleta-Livia Bedelici.

SC Termo Craiova SRL, în reorganizare

SC Termo Craiova SRL este prima societate, care a fost înfiinţată pe structura fostei regii şi prin intermediul căreia se încălzeşte oraşul şi se face alimentarea cu apă caldă a craiovenilor. Pentru o datorie de 300 milioane de lei (70 milioane de euro), Complexul Energetic Oltenia a solicitat, în octombrie 2015, intrarea în insolvenţă a SC Termo Craiova SRL. Tribunalul Dolj a admis cererea, iar conducerea societăţii a fost atribuită unui administrator judiciar, SC Siomax SRL, iar administrator special a fost numit Dan Magla, unul dintre directorii existenţi la Termo. Administratorul judiciar a întocmit un plan de reorganizare, pe trei ani, care se află în derulare. Creditori au acceptat să renunţe la o parte din datoriile de recuperat cu condiţia să se respecte calendarul de plăţi curente şi de sume restante, iar cea mai mare reducere a venit din partea CEO, care a acceptat să primească 119 milioane de lei în loc de 299 de milioane de lei.