Dolj: Cercetat pentru contrabandă calificată după ce a fost prins cu un pistol şi 49 de cartuşe

0
342
Picture1 (1)Conform IPJ Dolj, duminică, 26.02.2017, în urma măsurilor specifice întreprinse de poliţişti din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase împreună cu poliţişti din cadrul Secţiei 15 Poliţie Rurală Filiaşi a fost identificat Florin S., de 28 de ani, din comuna Breasta, Dolj care deţinea, fără drept, un pistol neletal, cal. 9 mm, precum şi 49 de cartuşe acustice de acelaşi calibru.
Din cercetări s-a stabilit că arma şi muniţia au fost cumpărate în data de 22.08.2016 din Bulgaria – oraşul Vidin şi introduse în aceeaşi zi, în România, fără a le declara organelor de control vamale. În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi contrabandă calificată, pistolul şi cartuşele fiind ridicate în vederea cercetărilor.