În noaptea de 25 / 26 ianuarie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Calafat au reţinut, pentru 24 de ore, doi tineri, de 16, respectiv 18 ani, unul din comuna Seaca de Câmp, celălalt din municipiul Craiova, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovirea sau alte violenţe și tulburarea ordinii și liniștii publice. Unul dintre ei a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, celălalt fiind plasat în arest la domiciliu.
La data de 25 ianuarie, în jurul orei 13:50, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Calafat au fost sesizați de reprezentanți ai Spitalului Municipal din Calafat cu privire la faptul că, la Unitatea de Primiri Urgenţe, s-a prezentat un tânăr de 23 de ani, din comuna Piscu Vechi, care a declarat că ar fi fost agresat fizic. Din cercetările efectuate de poliţişti, s-a stabilit că, în noaptea de 24 spre 25 ianuarie a.c, în jurul orei 02:30, în timp ce se afla într-un bar din comuna Ghidici, tânărul ar fi fost agresat fizic de doi tineri, de 16, respectiv 18 ani, din comuna Seaca de Câmp, respectiv municipiul Craiova, cel de-al doilea lovindu-l și cu un obiect în zona feței. Cei în cauză au fost identificați la scurt timp de polițiști și conduși la sediul poliției pentru audieri. În urma cercetărilor efectuate și a probatoriului administrat de poliţişti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Calafat, tinerii au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind introduși în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj. În cursul zilei de ieri, cei în cauză au fost prezentați instanței de judecată, care a dispus față de tânărul de 18 ani arestarea preventivă pentru 30 de zile, iar față de cel de 16 ani măsura arestului la domiciliu, pentru 30 de zile. La activități au participat și polițiști ai Secției 10 Poliție Rurală Poiana Mare și Serviciului pentru Acțiuni Speciale Dolj”, a precizat agent șef Mihaela Sadoveanu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj.