Un bilanţ bun pe 2022 al Poliţiei doljene

0
1111

Mai rar în cursul anului, de regulă la fiecare început de an, poliţiştii doljeni au momentul lor de bilanţ, în care prezintă provocările anului precedent, maniera de soluţionare a acestora, propunându-şi prin planul strategic atingerea unor noi obiective. Nu o fac deloc la modul festivist, chiar şi atunci când au îndeplinit ceea ce numesc „indicatori de performanţă minimali”, cu referire la gradul de siguranţă şi protecţie a cetăţenilor, gradul de siguranţă publică în zona instituţiilor de învăţământ preuniversitar, reducerea riscului rutier şi a victimizării prin accidente grave de circulaţie, menţinerea unui climat de legalitate în sfera afacerilor, creşterea calităţii serviciului poliţienesc ş.a.m.d.. Dincolo de cifre, date concrete, diagrame, se află o realitate de netăgăduit: Craiova, Calafatul, Filiaşiul, Băileştiul, Dăbuleniul, Segarcea şi toate celelalte localităţi ale Doljului au dobândit un plus de siguranţă civică în spaţiul public graţie unei notabile activităţi conjugate a poliţiştilor din cadrul IPJ Dolj, cu celelalte entităţi care participă prin lege la ceea ce numim sistemul integrat de ordine publică (structurile teritoriale ale Jandarmeriei şi Poliţia Locală). Şi cred că testul major de competenţă, bună şi eficientă conlucrare, l-a constituit desfăşurarea, pe durata a trei zile a festivalului IntenCity, în luna august a anului trecut. 2022 n-a fost deloc un an rău al poliţiştilor doljeni. Dimpotrivă, datele statistice atestă că a fost mai bun decât precedentul şi chiar prin raportare la anii anteriori. Un corolar al acestei stări de fapt este şi realitatea, care poate unora le displace, că municipiul Craiova a devenit mult mai sigur, detaliu remarcat şi de cei care l-au vizitat în premieră sau au revenit după un număr de ani. Pot exista fireşte şi alte abordări, unele maliţioase, dar din când în când trebuie recunoscut ceea ce e de domeniul evidenţei. Pentru menţinerea ordinii publice, din cele 565 de unităţi şcolare din judeţul Dolj un număr de 557 au fost repartizate IPJ Dolj, diferenţa fiind preluată de Poliţia Locală a municipiului Craiova, izbutindu-se ţinerea sub un anumit control a situaţie, în pofida proliferării consumului de droguri şi substanţe halucinogene. Şi nu e deloc uşor de luptat împotriva acestui flagel. Şi discuţia e lungă. Fireşte, nu plutim într-un ocean de rigoare etică, bună credinţă, desăvârşită competenţă profesională, inepuizabilă responsabilitate, înduioşătoare bună dispoziţie, şi spirit civic dar una peste alta trebuie făcută remarca pe care o reiteram mai sus: 2022 a a fost un an mai bun. Pot exista oricând motive de disperare, când avem în vedere traficul rutier ameţitor la anumite ore ale zilei. Deşi s-au intensificat controalele în trafic în sensul depistării celor care conduc autovehicule pe drumurile publice, în timp ce se află sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanţelor psihoactive, dotarea poliţiştilor din compartimentul circulaţie a fost îmbunătăţită prin achiziţionare de dispozitive de tip etilometru şi drugtest, dar rezultatele de ansamblu rămân modeste. Managerul de moment al IPJ Dolj este comisarul-şef Laurenţiu Dumitrescu, un poliţist care nu trăieşte pe bază de suspin. Nu deleagă tot ce e eşec comunitar asupra soartei neprielnice. Îşi face „bine treaba”, se concentrează pe lotul său de obligaţii profesionale şi morale, fără a se epuiza în vervă agitatorică. Nu are nevoie neapărată de un rang înalt pentru a ilustra demnitatea slujirii. Fiindcă demnitatea e autentică atunci când se exprimă cu naturaleţe.