La sediul celor două unităţi de jandarmi din Craiova, a avut loc, ieri, şedinţa de evaluare a activităţii desfăşurate de Gruparea de Jandarmi Mobilă „Fraţii Buzeşti” Craiova şi Inspectoratul de Jandarmi Judeţean „Mihai Bravul” Dolj, în anul 2017. Acţiunea s-a desfăşurat în prezenţa reprezentanţilor autorităţilor publice locale, precum şi ai instituţiilor de la nivel judeţean cu care există relaţii de cooperare şi colaborare, dar şi a col. Liviu Uzlău – şeful Direcţiei Ordine şi Siguranţă Publică, din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.
Comandantul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Dolj, general de brigadă Constantin Florea a explicat faptul că, „anul 2017 a reprezentat pentru unitate o perioadă de mari eforturi colective, dar şi individuale, care au potenţat îndeplinirea misiunilor încredinţate în condiţiile unor pierderi de personal datorate, în mare măsură, pensionărilor. Principalul obiectiv a constat în creşterea eficienţei misiunilor pentru gestionarea situaţiei operative pe linia adunărilor publice, în scopul apărării drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, a proprietăţii publice şi private şi pentru asigurarea climatului propice necesar bunei funcţionări a instituţiilor statului, din judeţul Dolj. În plan operativ, efectivele unităţii au executat misiuni de asigurare a ordinii publice cu ocazia manifestărilor de protest din municipiul Craiova, la manifestări sportive, cultural-artistice, sindicale, religioase, promoţionale, etc. Un alt obiectiv important al activităţii IJJ Dolj a fost legat de acordarea sprijinului IPJ Dolj în misiunile de menţinere a ordinii publice ori participarea la activităţi de combatere a faptelor antisociale, activităţi materializate în scăderea infracţionalităţii la nivelul judeţului Dolj”.
Proiecte cu fonduri europene la IJJ Dolj
Un obiectiv important a fost şi atragerea de fonduri europene nerambursabile, astfel că s-au realizat trei proiecte: „Bune practici în lupta împotriva contrabandei cu ţigarete, pentru protejarea intereselor financiare ale Uniunii Europene” în cadrul Programului Hercule III – 2017 – cerere de propuneri “Formare şi conferinţe“; “Prevenirea incendiilor forestiere în regiunea transfrontalieră Dolj şi Lom, Montana“, cu finanţare prin Programul de cooperare teritorială INTERREG V-A ROMÂNIA-BULGARIA 2014-2020, Axa prioritară 3 – O regiune sigură, prin încheierea unui acord de parteneriat cu Consiliul Judeţean Dolj şi IJSU Dolj, având calitate de beneficiar şi, în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, POR/2017/3/3.1/B/SUERD/1, Axa prioritară 3, Prioritatea de investiţii 3.1, Operaţiunea B – clădiri publice, sprijinirea eficienţei energetice. Ultimele două proiecte se află în stadii avansate de evaluare în vederea aprobării, după cum a mai precizat comandantul IJJ Dolj. Jandarmii IJJ s-au implicat şi în campanii de sprijinire a familiilor cu greutăţi cu bunuri în sumă totală de aproximativ 60.000 lei şi în campanii de donare de sânge.
Jandarmii GJMb Craiova, în sprijinul poliţiştilor de frontieră
Şi lt. col. Cosmin Mirea, comandantul Grupării de Jandarmi Mobile „Fraţii Buzeşti” Craiova, a prezentat o sinteză a activităţilor desfăşurate de efectivele unităţii, care au executat misiuni din tot spectrul ordinii publice, în cele şapte judeţe din raza de competenţă teritorială (Dolj, Gorj, Mehedinţi, Vâlcea, Olt, Teleorman şi Argeş), atât în mediul urban, cât şi rural, în cooperare cu Poliţia, dar şi independent. Astfel, jandarmii GJMb Craiova au participat la controale în pieţe agro-alimentare, centre comerciale, târguri şi oboare; au asigurat măsurile de ordine la manifestări sportive (partidele de fotbal desfăşurate în localităţile Craiova, judeţul Dolj, Drobeta Tr. Severin, judeţul Mehedinţi, Piteşti, Mioveni, judeţul Argeş, Motru, judeţul Gorj, Alexandria, Roşiorii de Vede şi Saelele din judeţul Teleorman); la competiţiile sportive interne şi internaţionale desfăşurate la Sălile Polivalente din municipiile Craiova, Drobeta Tr. Severin şi Rm. Vâlcea, dar şi la manifestări de protest – marşuri sau mitinguri. Un aport deosebit în îndeplinirea cu succes a misiunilor de asigurare şi menţinere a ordinii şi siguranţei publice au avut şi cei 14 câini serviciu din dotare, aceştia fiind folosiţi la 50 misiuni de asigurare a ordinii publice la manifestări sportive, la 70 misiuni de menţinere a ordinii publice prin patrule de jandarmi în mediul urban din judeţul Dolj şi în locuri şi medii cu potenţial criminogen ridicat. Au fost desfăşurate 341 acţiuni în şcoli în cadrul Programelor de prevenire intitulate „Şcoala ta în siguranţă”, „Jandarmii alături de elevi”, „Jandarmeria pe înţelesul tuturor”, „Competiţia Sportivă = Spectacol”, „Fii conştient, nu dependent”, „Turişti în siguranţă”, „Vacanţă în siguranţă”, „Activităţi de informare privind Ziua Jandarmeriei Române”, „Activităţi de informare privind Ziua Jandarmeriei Rurale”. „O activitate extrem de importantă în care au fost angrenate cadre ale unităţii, la solicitarea Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră a fost sprijinirea poliţiştilor de frontieră în zona Frontierei de Vest a României, în principalele puncte de trecere la frontiera cu Serbia şi Ungaria, pe un sector de aproape 40 de km, în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2017. Astfel, GJMb Craiova a participat cu forţe şi mijloace, în subordinea operativă a GJMb Timişoara, la realizarea măsurilor de ordine şi siguranţă publică, prin executarea a 122 misiuni specifice în zona frontierei de stat cu Serbia”, după cum a mai precizat lt. col. Cosmin Mirea.
Pentru 2018, jandarmii ambelor unităţi vor continua să desfăşoare activităţi în slujba comunităţilor, pentru că acolo se reflectă modul în care îşi fac datoria, după cum au spus cei doi comandanţi.