Investitorii străini, deranjaţi de schimbarea frecventă a legislaţiei

0
321

Cele trei provocări majore cu care se confruntă companiile străine prezente pe piaţa din România sunt schimbarea frecventă a legislaţiei (54%), obţinerea unui sprijin adecvat din partea statului (51%) şi implementarea exigenţelor legislative (49%), demonstrează un studiu realizat de TMF Group România, companie prezentă de 17 ani pe piaţa serviciilor de outsourcing din ţară. Din cauza acestui context, companiile sunt dispuse să externalizeze serviciile de asistenţă fiscală şi contabilitate (67%), salarizare şi administrare resurse umane (40%) şi administrare legală (17%), pentru a se concentra asupra activităţilor lor de bază.

Studiul “La ce să te gândeşti când faci afaceri în România” este al doilea realizat de TMF Group România, primul fiind cel derulat anul trecut, cu ocazia aniversării a 15 ani de activitate a companiei pe piaţa autohtonă. Dincolo de aceste provocări majore, cele mai dificile aspecte ale business-ului companiilor străine prezente pe piaţa din România sunt considerate adaptabilitatea politicilor corporative la exigenţele legislaţiei locale (41%), găsirea unor angajaţi competenţi şi implementarea proceselor standardizate în funcţie de diverse jurisdicţii (36%) şi transpunerea rapoartelor financiare locale şi a rapoartelor specifice într-un mod accesibil managementului (26%). Cu toate acestea, majoritatea firmelor fac faţă acestor provocări deoarece beneficiază de o creştere accelerată a economiei naţionale şi de un dinamism al pieţei, care înseamnă şi numeroase oportunităţi pentru business.

31% dintre manageri au raportat o creştere de între 5% şi 10%

În ce priveşte îmbunătăţirile faţă de anul trecut, companiile străine active în România apreciază uşurinţa cu care găsesc sedii şi furnizori adecvaţi (29%), respectarea legislaţiei muncii şi salarizarea angajaţilor pe baza mecanismului pieţei (26%). Cât despre mediul de afaceri autohton, firmele străine au o percepţie negativă referitor la nivelul taxelor şi la legislaţie (62%), la colaborarea cu autorităţile (38%) şi la găsirea forţei de muncă  (33%).  De altfel, aspectul care s-a înrăutăţit cel mai intens faţă de anul trecut este găsirea forţei de muncă bine pregătite, 33% dintre respondenţi afirmând că se confruntă cu dificultăţi în această privinţă. În ciuda acestor obstacole, aproximativ 85% din respondenţi au afirmat că veniturile realizate de ei au crescut în decursul acestui an: 31% dintre manageri au raportat o creştere de între 5% şi 10%, 26%, o creştere de până la 5%, iar 14%, creşteri între 10 şi 15% şi de peste 20%. Mai mult, companiile străine prezente pe piaţa din România au o părere bună despre protecţia angajatului (36%), competitivitatea mediului de business (28%),forţa de muncă (21%) şi despre protecţia pe care cadrul legal i-o asigură angajatorului (15%).

O creştere a activităţii de outsourcing a companiilor străine

În 2014, o treime dintre managerii consultaţi de TMF Group susţineau că găsirea forţei de muncă adecvate reprezintă o provocare. Faptul că numărul acestora a crescut semnificativ în 2015 poate fi interpretat ca un semnal de alarmă referitor la dificultăţile întâmpinate pentru a ajunge la candidaţii potriviţi. Tocmai  din această cauză, multe companii rezolvă această problemă recurgând la externalizarea serviciilor pentru care intenţionau iniţial să facă angajări. Majoritatea managerilor care au participat la studiu consideră că firmele conduse de ei au nevoie de servicii specializate în ce priveşte asistenţa fiscală (40%), salarizarea şi administrarea resurselor umane (37%) şi contabilitate şi raportare financiară (30%). ”În 2015 am observat o creştere a activităţii de outsourcing a companiilor străine prezente în România. Managerii acestora apreciază competitivitatea de pe piaţa autohtonă şi estimează că nivelul acesteia se va ridica, mai ales în contextul creşterii economice. Tocmai de aceea preferă să lase contabilitatea, resursele umane şi salarizarea pe mâna unor profesionişti şi aleg să aloce mai mult timp şi efort activităţilor lor de bază, cruciale pentru evoluţia oricărei companii”, Camelia Niţă, Director TMF Group România.

Dintre respondenţi, 34% sunt directori financiari

Motivul pentru care companiile străine ar externaliza aceste servicii este dorinţa de a avea acces la expertiza şi experienţa unor profesionişti (36%), urmată de nevoia de adaptare la schimbările legislaţiei (28%) şi obţinerea unei structuri superioare de costuri în ce priveşte raportarea fiscală şi financiară de calitate (25%).  În plus, companiile străine aflate pe piaţa din România consideră că ar beneficia de externalizarea contabilităţii, resurselor umane şi salarizării având mai mult timp pentru a se concentra asupra activităţilor lor de bază (64%), reducând numărul amenzilor (31%) şi bucurându-se de confortul indus de diminuarea dificultăţilor administrative (22%). Câteva zeci  de companii străine prezente pe piaţa autohtonă – majoritatea lor având şi sediul în România –  au răspuns sondajului TMF Group, ele reprezentând un eşantion reprezentativ. Dintre respondenţi, 34% sunt directori financiari,  21%, directori generali şi 16%, directori ai departamentelor de resurse umane. Companiile care au răspuns invitaţiei TMF de a participa la realizarea acestui studiu sunt active în domeniile retail, imobiliar, media, farmaceutic, software, hardware, chimic şi petrolier, financiar şi în cel al comunicaţiilor.

 

Despre TMF Group România

  • TMF Group România, parte a TMF Group, oferă companiilor locale şi internaţionale servicii de outsourcing profesionale, de la contabilitate şi raportare până la resurse umane, salarizare şi servicii juridic-administrative.
  • Prezentă pe piaţa din România din 1999, TMF Group România are acum o echipă de 100 de experţi în contabilitate, servicii juridic-administrative, financiare, resurse umane şi salarizare, care pot asista atât start-up-uri, cât şi organizaţii multinaţionale în atingerea obiectivelor de business, respectând în acelaşi timp reglementările locale şi internaţionale.
  • La nivel global, TMF Group este unul dintre cei mai mari furnizori de servicii de outsourcing, cu operaţiuni în peste 80 de ţări din America, Asia Pacific, Europa, Africa şi Orientul Mijlociu.