Ediţia din acest an a World Economic Forum, care s-a desfăşurat la Davos, în Elveţia, nu s-a mai bucurat de interesul şi atenţia din anii trecuţi. Nici în rândul lumii politice şi nici măcar în cel al instanţelor mediatice. Oricât de ciudat, puţinele referinţe pe care le-am citit au fost cele ce au prefaţat reuniunea la care au participat, prin tradiţie, mai marii Lumii de azi, de la oameni politici la economişti ori la alte „staruri” ce intersectează centrele de putere de pe Terra.
Şi cum tema dominantă anunţată viza două aspecte de un interes decisiv pentru viitorul imediat şi mediu al lumii generat de ceea ce s-a stabilit a fi cea de-a patra revoluţie industrială din istorie, posibilele mutaţii de anvergură prefigurate ar fi corelate, în opinia unora dintre cei mai reputaţi analişti economici şi sociologi, cu creşterea continuă a inegalităţii dintre bogaţi şi săraci, opţiunea pentru destinul locurilor de muncă pe care această nouă şi inedită revoluţie industrială pe care s-au focalizat dezbaterile a părut mai curând un gest de evitare decât de abordare a unei problematici ce ocupă, în ultima timpul, agenda publică. Şi nu numai.
Desigur că soarta locurilor de muncă în viitorul imediat subînscrie şi tema inegalităţi. Un subiect care, în perspectiva valurilor de emigranţi cu care se confruntă Europa în ultimele luni, e suficient spre a genera frisoane instanţelor manageriale şi politice de pe tot globul. Cadrul geopolitic actual pare să se fi schimbat structural şi cu o viteză care o concurează pe cea care e considerată motorul acestei a patra revoluţii industriale.
Trecând de la factorul geopolitic la cel economic, cadrul nu se schimbă esenţial. Până şi optimismul de mai an al alternativei la axa Occidentului superdezvoltat reprezentat de marile naţiuni ce-au instituit Brics (cu Rusia, China, Brazilia în prim-plan) s-a topit cu aceeaşi viteză cu care ne zăpăceşte informatica în formele sale cele mai neaşteptate. Cu Rusia şi Brazilia în recesiune, cu China traversând, probabil, unul dintre cele mai negre momente ale dezvoltării sale din ultimele decenii, spaima – pe care o acuzau câţiva comentatori ca supratemă a Forumului de la Davos – ar fi trebuit să se resimtă ca un reper în plus în cadrul dezbaterilor. Acestea au preferat însă să se axeze, în baza principalului raport comandat, asupra viitorului locurilor de muncă, un viitor mai mult decât ambiguu, lipsit chiar de speranţă, de vreme ce, printre concluzii, s-a aflat şi cea potrivit căreia un procent minim dintre tinerii aflaţi astăzi în circuitul şcolar îşi vor găsi, la terminare, un post pe măsura pregătirii lor profesionale.
Spaima nu mai e, de data aceasta, doar a miilor de manifestanţi ce-au torpilat, de-a lungul anilor, astfel de reuniuni, ci şi a celor puternici şi bogaţi care resimt mai abitir decât oricând dificultăţile de a guverna complexitatea acestor vremuri ce se anunţă deosebit de intrigante. Spaima fluxurilor de imigraţie, schimbările climatice ce capătă accente radicale, dificultăţile crescânde de a răspunde provocărilor teroriste într-o geografie intrată deja într-o mobilitate cu precedenţe antice, ori medievale – au fost abordate, din păcate, cu o recuzabilă lejeritate, în discuţii pe care observatorii le-au calificat în mare parte strict teoretice şi mai ales protocolare.
În fapt, în privinţa locurilor de muncă nici nu trebuie să ne raportăm la vreun Forum, oricât de „dichisit” şi pretenţios s-ar prezenta acesta. Realitatea brută ne stă la îndemână: au dispărut meserii, sunt pe ducă profesiuni de tradiţie şi aici, la noi, în propria ogradă, iar explicaţia cu transbordarea lor în Occident e mai paleativă decât pare. Fiindcă, aşa cum s-a constatat chiar în urmă cu câteva zile, majoritatea imigranţilor sirieni şi irakieni ce-au luat cu asalt Germania la finalul anului trecut n-au nicio pregătire profesională, mai grav, nicio specialitate pe care ar fi mizat – ori ar fi putut miza – Angela Merkel şi cabinetul ei.
Acesta pare să fie şi motivul pentru care Forumul de la Davos a trecut aproape neobservat, concurat chiar şi de mai recenta reuniune a miniştrilor de interne din UE, în cadrul căreia principala temă, nelipsită de mai puţine frisoane, a constituit-o soarta proiectului Schengen şi tot ceea ce presupune acest lucru.
