Victor Boştinaru: Cumplita tragedie a Holocaustului trebuie să nu se mai repete niciodată

0
414

“Comemorarea Holocaustului reprezintă o ocazie bună, mai ales în timpurile pe care le trăim, pentru a ne reaminti grozăviile pe care fiinţa umană le-a putut produce împotriva unor semeni, în numele fanatismului politic, al intoleranţei şi pe fundalul regimului nazist şi al sateliţilor acestuia”, a subliniat Victor Boştinaru.

Potrivit acestuia, comemorarea Holocaustului este cu atât mai necesară – iar Comisia Europeană a făcut un apel în acest sens – cu cât această tragedie nu trebuie uitată în contextul politic actual, când extremismul, intoleranţa şi obsesia de a găsi vinovaţi în cei de lângă noi par a fi astăzi instrumentele favorite ale unor forţe politice, inclusiv în state membre ale Uniunii Europene.

În aceste condiţii, a subliniat europarlamentarul român, este necesar un blam fără ezitări împotriva celor care au produs Holocaustul.

“Este totodată necesar îndemnul la a reflecta şi a construi împreună soluţii democratice, astfel încât această cumplită tragedie din istoria umanităţii să nu se mai repete”, a completat eurodeputatul PSD. AGERPRES