Zăpada… de fiecare dată o piatră
de-ncercare pentru autorităţi!

2
195

După o noapte în care a nins abundent în tot judeţul, iar problemele s-au ţinut lanţ, autorităţile, deşi puse în alertă din timp, tot s-au împotmolit în încercarea de a rezolva situaţiile mai mult sau mai puţin delicate. În zori, nu lipsea nimic din “meniul” anual, oferit de fiecare zăpadă mai consistentă: de la drumuri blocate, ambulanţe împotmolite, gospodării fără energie electrică, copaci căzuţi pe carosabil sau pe autoturisme, până la predictibilele scuze şi acuze venite din partea responsabililor pe fiecare linie în parte. Cu chiu, cu vai, ieri, în jurul prânzului, Doljul putea spune că a ieşit din nămeţi. Se circula pe toate drumurile din judeţ, reprezentanţii CEZ Distribuţie ieşiseră în teren pentru remedierea penelor de curent, copacii fuseseră ridicaţi de echipele de intervenţie, închise rămânând 36 de unităţi de învăţământ din câteva localităţi. În plus, cei care vor să devină conducători auto, mai au de aşteptat, examenul practic de obţinere a permisului auto fiind suspendat tot din cauza ninsorii, ca de altfel şi un zbor Carpatair care trebuia să decoleze aseară spre Roma de pe Aeroportul Internaţional Craiova, însă din cauza pistei impracticabile a fost anulată. Ieri după-amiază, s-a luat decizia închiderii Aeroportului până în această dimineaţă, la ora 8.00, în funcţie de evoluţia fenomenelor meteorologică decizia privind redeschiderea urmând a fi analizată. Alerta se menţine printre autorităţi şi zilele următoare, când este anunţat ger năprasnic, cu temperaturi care vor ajunge în Dolj şi la –17, -20 de grade Celsius.

Membrii Comandamentului de Iarnă, mustraţi de prefect

Întruniţi, ieri de dimineaţă, la sediul Prefecturii Dolj, în cadrul Comandamentului de iarnă, condus de reprezentantul Guvernului în teritoriu, Nicolae Giugea, şefii instituţiilor componente, în speţă Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Oltenia al judeţului Dolj, Societatea pentru Lucrări de Drumuri şi Poduri (SCLDP), Secţia Drumuri Naţionale Craiova, SC CEZ Distribuţie SA, S.C. Complexul Energetic S.A, SC Salubritate Craiova, Serviciul de Ambulanţă, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Dolj şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj, au fost mustraţi pentru felul în care s-a acţionat în judeţ.

Cine e de vină?!

Prefectul s-a arătat foarte nemulţumit mai ales faţă de CEZ Distribuţie, pe reprezentanţii căreia i-a învinovăţit că nu acţionează prompt pentru rezolvarea problemelor apărute în localităţi, dar şi că cetăţenii care vor să anunţe defecţiuni sunt lăsaţi să aştepte zeci de minute la telefon, fără ca cineva să le preia apelurile. De altfel, col. Liviu Răducanu, şeful ISU “Oltenia”, s-a plâns la rândul său că “se colaborează greu cu alte instituţii, gen CEZ”. Deranjat şi de faptul că informaţiile din judeţ parvenite prin intermediul primarilor nu “bat” cu cele anunţate de societăţile şi instituţiile din Comandament, prefectul a cerut să primească cu exactitate situaţia din Dolj: “Daţi-mi datele reale din teren, pentru că mă sună primarii şi-mi spun că nu a trecut nimeni pe la ei!”. “Nu s-a ajuns peste tot nu numai din cauze subiective, că a căzut zăpadă multă, în scurt timp. E o colaborare grea şi cu alte instituţii, gen CEZ. Nu au vrut să intervină pe timp de noapte”, a acuzat şeful ISU “Oltenia”. “Eu am sunat la CEZ şi îmi spunea întruna: aşteptaţi, aşteptaţi şi mi-a cântat muzica aia, de îmi sună şi acum în urechi! Într-o oră să nu-ţi răspundă nimeni la telefon?! Eu am sunat, nu altcineva, nu e din auzite, am sunat personal”, i-a reproşat prefectul Nicolae Giugea directorului CEZ Distribuţie, Ion Dobrescu. Acesta din urmă a încercat să-i ofere o explicaţie, însă reprezentantul Guvernului în teritoriu s-a aprins şi mai tare la auzul argumentelor: “Situaţia în instalaţiile CEZ Distribuţie este deosebită, acum avem peste o mie de posturi nealimentate”, a spus şeful CEZ. “Acestea sunt urmările unei investiţii insuficiente”, l-a apostrofat Giugea. “… Dacă analizăm situaţia, că de ieri nu se poate interveni din cauza drumurilor blocate, nu avem ce să facem…”, a încercat Ion Dobrescu să se scuze. “Echipele de la Debranşări ajung imediat, sunt extrem de eficiente, dar cele de Remedieri nu reuşesc să ajungă! Cum adică din cauza drumurilor nu s-a putut interveni?! Vreţi să spuneţi că, dacă era şi viscol, tot judeţul era în pană de curent? Deci, vreţi să spuneţi că am avut noroc că vijelia s-a oprit la graniţa cu judeţul Olt?!”, i-a tăiat-o scurt prefectul.


Situaţia din judeţ şi municipiul Craiova, prezentată de ISU “Oltenia”, ieri, la ora 13.00 era următoarea:

Nici o localitate fără alimentare cu energie electrică, izolată sau cu reţele de comunicaţii afectate; 36 de unităţi de învăţământ unde au fost suspendate cursurile (se desfăşoară lucrări de deszăpezire, urmând ca astăzi să îşi reia activitatea); nici un autovehicul blocat în trafic; nici o persoană blocată în trafic; nici o persoană adăpostită sau cazată;  persoane care necesită asistenţă medicală de urgenţă sau periodică (dializă, gravide, accidentate etc.) – 0; mijloace tehnice (ambulanţe) blocate în trafic sau scoase din intervenţie din cauza condiţiilor meteo nefavorabile – 0; căi de comunicaţii (feroviare, rutiere) blocate – 0; trenuri blocate – 0; stadiul lucrărilor de degajare a drumurilor – se acţionează cu utilaje de deszăpezire şi unde este cazul se foloseşte material derapant.


Flavius Sirop

Flavius Sirop, directorul SC Salubritate SA

“Noi am intervenit de aseară, mai întâi cu material antiderapant, ca să nu se prindă zăpada în cursul nopţii şi s-a intervenit mai mult pentru înlăturarea zăpezii de pe carosabil şi, de dimineaţă, pe la ora 4.00-5.00, am dat din nou cu antiderapant. Cu toate acestea, tot au existat probleme pe aleile din cartiere. Situaţia a fost un pic îngreunată şi de patru defecţiuni la utilaje, mai exact la 2 multifuncţionale şi două lame, care s-au rupt pe Strada Râului. De altfel, am avut probleme şi cu staţiile de emisie-recepţie, din cauza penei de curent de la releul nostru, iar comunicare s-a făcut destul de greoi, prin telefon”.


Cristian Gângioveanu, directorul Serviciului de Ambulanţă Dolj:

“Am avut o situaţie cu o ambulanţă blocată în zona Castranova, o alta, ieşită din tură, la Apele Vii, în zona Daneţiului şi mai avem o situaţie cu un transfer interclinic de la Spitalul de Boli Infecţioase Craiova pentru Spitalul Fundulea din Bucureşti, dar ni s-a spus să nu plece, pentru că este blocată autostrada. Totodată a mai existat o problemă cu transportul unei gravide, la Mischii, dar s-a rezolvat”.


Nicolae Giugea

Nicolae Giugea, prefectul judeţului Dolj – Examenul practic pentru obţinerea permisului auto a fost sistat:

Prefectul a cerut, ieri, ca proba de “oraş” să fie amânată până când situaţia de pe străzile Băniei va fi pusă la punct. Candidaţii care trebuiau să susţină ieri examenul au fost reprogramaţi.

“Pe drumurile naţionale am avut o problemă la Beharca- drumul spre Filiaşi, unde s-a intervenit şi s-a rezolvat, însă apoi am avut o situaţie şi mai complicată la Pieleşti, cu nişte tiruri care au intrat în depăşire şi, la un moment dat, erau unul lângă altul. S-a intervenit, tirurile au fost tractate, însă unul dintre ele a avut o defecţiune şi a fost împins în laterale drumului”.

ANA-MARIA GEBĂILĂ

 

 

 

Ambulanţă blocată în nămeţi la Castranova

Noapte de coşmar pentru echipajele de pe ambulanţă, dar mai ales pentru pacienţii pe care acestea le transportau. Mai multe autoutilitare sanitare au rămas înzăpezite după ce viscolul a spulberat zăpada. La Castranova, o ambulanţă a ajuns în şanţ şi a fost blocată timp de mai bine de 12 ore, după ce preluase o femeie ce acuza dureri puternice în zona lombară.

Miercuri seara, în jurul orei 22.00, o maşină a Serviciului de Ambulanţă Judeţean Dolj s-a deplasat în comuna Castranova pentru a transporta la Spitalul Judeţean din Craiova o pacientă suspectă de colică renală. În ciuda eforturilor depuse de drumari, din cauza ninsorii abundente şi a viscolului, ambulanţa a rămas blocată în zăpadă şi a ajuns la Urgenţa unităţii sanitare abia a doua zi dimineaţa.

„Am plecat la ora 10 aseară (n.r. – miercuri seara) la Castranova. Erau utilaje pe drum, dar s-au înzăpezit şi ele. Zăpada era foarte mare şi, pur şi simplu, nu au făcut faţă viscolului. Practic tot ce dădeau la o parte de pe şosea se punea la loc în câteva minute . Până la urmă au rămas şi ei blocaţi. Pe o parte uşa de la ambulanţă a rămas blocată din cauza viscolului. Au fost şi două echipaje de poliţie care ne-au ajutat, însă nici ei nu aveau ce să facă mai mult. Am primit o mână de ajutor de la localnici. Dacă nu veneau cu două tractoare mari nu ştiu dacă reuşeam să ieşim. Mai întâi au deblocat utilajele de deszăpezire şi apoi ei ne-au scos pe noi. La întoarcere am mai întârziat pentru că au fost maşini abandonate pe mijlocul drumului după ce s-au împotmolit”, a declarat Georgel Băluţă, ambulanţier.

Medicii de pe ambulanţă au declarat că pe parcursul drumului femeia nu a fost niciun moment în pericol şi i-au fost administrate calmante pentru a-i alina durerile. „Am avut dureri, a fost destul de greu. Nu pot să spun că nu mi-a fost frică, dar până la urmă e bine că s-a încheiat”, a mărturist pacienta în vârstă de 50 de ani, după ce a ajuns la Urgenţa Spitalului Judeţean din Craiova.

Spitalele, pregătite să primească pacienţii

Având în vedere că a fost instituit codul portocaliu de ninsoare şi viscol, zilele acestea Direcţia de Sănătate Publică Dolj împreună cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă au activat planul de măsuri specifice pe parte medicală. Numărul de paturi în unităţile şi compartimentele de primiri urgenţe ale spitalelor a fost suplimentat pentru a primi persoanele ce prezintă afecţiuni provocate de frig.

O regulă importantă impusă medicilor este aceea de a nu externa pacienţi decât în situaţia în care se ştie foarte sigur că aceştia pot ajunge acasă. Şi în cazul bolnavilor care fac dializă recomandarea transmisă a fost aceea de a rămâne la spital, însă mulţi dintre pacienţi au refuzat acest lucru. Pentru a nu aglomera inutil Urgenţele spiutalelor, cazurile sociale nu vor fi oprite în spital ci vor fi trimise la adăposturile amenajate de autorităţile locale. „În spitale sunt stocuri suficiente de medicamente. În această perioadă de cod portocaliu, spitalele nu mai fac decât transferurile cazurilor grave care trebuie să ajungă la unităţi sanitare de eşalon superior. De asemenea, nu se externează, chiar dacă bolnavul s-a vindecat, decât dacă se ştie sigur că acesta poate ajunge acasă. Medicii de familie au fost avertizaţi şi ei ca femeile însărcinate să fie transportate din timp la spital. Urgenţele spitalelor nu trebuie supraaglomerate cu cazuri sociale. Am făcut apel la primăriile din judeţ să ne transmită o listă cu adăposturile amenjate în fiecare localitate”, a spus dr. Ştefan Popescu, purtător de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Dolj

După ninsoare vine gerul

Unităţile sanitare trebuie să fie pregătite pentru ce este mai rău: două săptămâni în care temperaturile vor scădea mult sub zero grade Celsius. De altfel, medicii recomandă populaţiei să nu se expună la frig pentru a evita producerea de degerături, hipotermie sau, în cazul bolnavilor cronic, decompensarea unor afecţiuni de care suferă. În egală măsură, însă, expunerea la frig trebuie evitată şi de persoanele sănătoase care trebuie să ţină cont de mai multe reguli. Spre exemplu, consumul băuturilor alcoolice este total neindicat în această perioadă.

RADU ILICEANU

 

În Craiova, s-au deszăpezit mai întâi străzile şi bulevardele, şi după aceea  cartierele

Primăria Craiova susţine că începând cu ziua de 25 ianuarie 2012 în municipiul Craiova s-a intervenit permanent pentru deszăpezire conform planului stabilit în cadrul Comandamentului de Deszăpezire. Pe parcursul nopţii de 25/26 ianuarie 2012 s-a acţionat în municipiul Craiova cu 62 de utilaje de toate tipurile (împrăştiat material antiderapant şi soluţie antiderapantă –CaCl2, dar şi pentru împins zăpada). S-au consumat cca. 300 t  amestec antiderapant (nisip şi sare) şi cca.10 t CaCl2.

Primăria Craiova a anunţat că activitatea de deszăpezire a continuat şi joi, 26 ianuarie a.c., cu preponderenţă pe marile străzi şi bulevarde, urmând ca după-amiază să se intervină şi în cartiere. Deasemenea aceştia au spus că s-a acţionat cu prioritate în zona şcolilor, gradiniţelor, spitalelor, instituţiilor publice care lucrează cu cetăţenii şi că la toate cazurile de urgenţă semnalate – blocaje în trafic, urgenţe medicale, căderi de copaci – s-au deplasat echipaje comune ale Poliţiei Locale, RAADPFL şi Salubritate. 300 de angajaţi ai SC Salubritate Craiova şi RAADPFL Craiova au fost mobilizaţi pentru degajarea căilor de acces de ramurile şi arborii căzuţi şi pentru înlăturarea zăpezii şi împrăştierea de material antiderapant pe artere, trotuare şi esplanade, în zonele cu trafic pietonal intens (şcoli, pieţe, spitale).

Agenţii economici şi asociaţiile de proprietari riscă amenzi dacă nu curăţă zăpada şi gheaţa de pe trotuarele

Primăria Craiova le-a reamintit agenţilor economici şi asociaţiilor de proprietari că au obligaţia de a curăţa zăpada şi gheaţa de pe trotuarele şi rigolele din faţa imobilelor pe care le deţin sau le administrează, altfel efectivele Poliţiei Locale şi inspectorii Primăriei vor verifica respectarea acestei obligaţii şi vor lua măsuri în consecinţă. La numărul de telefon 0251/422733 – dispeceratul S.C. Salubritate Craiova – se vor prelua permanent sesizările venite din partea cetăţenilor. Referitor la felul în care se intervine la deszăpezire în municipiul Craiova, primarul Antonie Solomon, a declarat: “Am dispus ca toate serviciile de intervenţie ale Primăriei Craiova să rămână în alertă şi să acţioneze 24 de ore din 24, până la înlăturarea totală a efectelor cauzate de căderile abundente de zăpada. Le mulţumesc tuturor craiovenilor care au înţeles situaţia şi şi-au lăsat maşinile acasă sau le-au parcat corespunzător, astfel încât să permită intervenţia în bune condiţii a utilajelor de deszăpezire”.

MARIN TURCITU

 

LDP Dolj nu a avut drumuri blocate

Utilajele Societăţii pentru Lucrări de Drumuri şi Poduri, unitate care este subordonată Consiliului Judeţean Dolj, a acţionat, joi dimineaţă, pe 46 de drumuri judeţene, pentru a degaja mai multe sectoare de drum acoperite cu zăpadă. Potrivit vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Dolj Cristinel Iovan nu au fost drumuri judeţene închise circulaţiei rutiere.

„În continuare circulaţia rutieră se desfăşoară în condiţii de iarnă. Am avut câteva probleme însă una este mai specială. Este vorba de o salvare care a rămas blocată în localitatea Puţuri. Au ajuns deja utilajele acolo şi s-a acţionat în zonă cu frezele pentru a o scoate. Am mai avut o problemă la Robăneşti din cauza unui stâlp de iluminat public care a căzut. S-au rupt şi firele care au ajuns pe drumul judeţean, iar utilajul nostru nu a mai putut trece pentru a acţiona”, a declarat, ieri de dimineaţă vicepreşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Cristinel Iovan. Potrivit acestuia, drumarii au acţionat pentru degajarea zăpezii depuse  în pante şi la curbe, dar şi pentru înlesnirea accesului autovehiculelor către spitale, unităile de aprovizionare şi a căilor de acces spre drumurile naţionale. „De mai bine de 24 de ore ninge încontinuu. Avem zone în care zăpada are zece centimetri, iar în altele 30-40. A trebuit să ne concentrăm spre aceste zone cu zăpadă mai mare, însă, pentru că ninsoarea nu s-a oprit, după 15 minute de la trecerea utilajelor drumul era din nou plin de zăpadă. Pentru eventualele inconveniente din trafic ne cerem scuze şoferilor, iar pentru cei care vor să plece la drum, facem un apel să rămână mai bine acasă, dacă situaţia pe care o au de rezolvat nu este urgentă”, a mai spus Cristinel Iovan. Societatea pentru Lucrări de Drumuri şi Poduri administrează o reţea de 1.100 kilometri de drumuri judeţene, şi are pregătite pentru a interveni la deszăpezire un număr de 116 utilaje. Deşi LDP Dolj nu a avut drumuri blocate, iar utilajele acestora au fost în teren conform unui program bine stabilit, prefectul Nicolae Giugea l-a certat pe directorul drumurilor judeţene că nu a acţionat prompt. Nu e prima dată când Nicolae Giugea atacă această instituţie subordonată Consiliului Judeţean Dolj.

MARIN TURCITU

 

 

2 COMENTARII

  1. AJUTOOOOOOOOOOOOOOOOOR, LOCUIESC PE STRADA RODNA SI NU S-A BAGAT NICIUN PLUG IN ACEST AN,
    MAI LASATI CENTRUL SI MAI UITATIVA SI PE LA CEI DIN CARTIERE CACI SI EI PLATESC IMPOZITE, SI.. DESTUL NE-ATI MINTIT CA NE FACETI CANALIZARE, MACAR CURATATI SI STRAZILE DIN CARTIERUL NOSTRU CACI, MIJLOACE DE TRANSPORT NU AVEM DECAT DE LA GARA, SI AVEM COPII SI BATRANI CARE AU NEVOIE DE INGRIJIRE MEDICALA…….

Comments are closed.