Peste 2.200 de cazuri de urgenţă, înregistrate în Ajun şi în prima zi de Crăciun

0
372

În Ajun şi în prima zi a Crăciunului, salvatorii din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) au intervenit în peste 2.200 de cazuri de urgenţă. Peste 5.100 de pompieri au acţionat zilnic pentru siguranţa cetăţenilor.

Potrivit IGSU, s-au înregistrat în două zile, în Ajun şi în ziua de Crăciun, un număr de 2.266 de situaţii de urgenţă.

Astfel, pompierii au intervenit pentru stingerea a 149 incendii, iar echipajele SMURD au acţionat în 1.838 cazuri pentru acordarea primului ajutor calificat şi 13 cazuri pentru descarcerarea victimelor accidentelor rutiere.

De asemenea, salvatorii au intervenit în 71 situaţii pentru deblocarea persoanelor surprinse în medii ostile, precum şi în alte 195 misiuni de protejare a comunităţilor.

În cele două zile, 1.856 persoane au fost asistate medical de către echipajele SMURD, iar alte 15 persoane au fost salvate din incendii sau alte situaţii deosebite.

IGSU arată că, totuşi, numărul intervenţiilor la care au participat se menţine relativ constant, iar faţă de perioada Crăciunului din anul 2017 s-au înregistrat mai puţin cu 11 evenimente în acest an.

În minivacanţa de Crăciun, peste 5.100 de pompieri acţionează zilnic pentru asigurarea protecţiei şi siguranţei cetăţenilor.

Peste 1.500 de persoane au cerut ajutorul Ambulanţei Bucureşti în ultimele 24 de ore

Peste 1.500 de solicitări au fost preluate, în ultimele 24 de ore, de către Serviciul de Ambulanţă Bucureşti – Ilfov, a declarat, pentru MEDIAFAX, managerul unităţii sanitare, Alis Grasu, precizând că 264 de persoane au avut probleme digestive.

În ultimele 24 de ore, 1.559 de persoane au apelat Serviciul de Ambulanţă Bucureşti Ilfov, a spus, pentru MEDIAFAX, managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti – Ilfov, Alis Grasu.

Dintre acestea, 924 au prezentat cod roşu şi galben de urgenţă.

“Au fost şapte persoane persoane fără adăpost raportate la adăposturile Capitalei, au fost 23 de fracturi, luxaţie şi entorse şi 264 de afecţiuni digestive. Restul au fost diverse afecţiuni pentru care se cheamă ambulanţa, chiar şi în urma unui accident rutier”, a declarat Alis Grasu.

Nouă spitale de urgenţă asigură asistenţa medicală de urgenţă în perioada 24-26 decembrie, a anunţat Direcţia de Sănătate a Municipiului Bucureşti (DSPMB), precizând că Serviciul de Ambulanţă al Capitalei are un program de muncă normal. (Sursa: Mediafax)