Alb-albaştrii sub lupă, analiza evoluţiilor din meciul cu Hermannstadt

2
788

Popescu – La primul său meci în campionat după un an şi jumătate, „Popică” nu a avut ce apăra. Era normal să i se dea o şansă, mai ales că Pigliacelli nu face un sezon bun, având pe conştiinţă destule goluri. Nu e suficient să ai un joc bun de picior, principala sa treabă este să scoată mingile de apărat şi ceva în plus. Oricum, comportarea italianului nu este deloc demnă de un profesionist, el încercând să profite de suportul fanilor pentru a se răzbuna pe Piţurcă. Ar trebui să-şi dea seama că suporterii susţin echipa, care e mai presus de un jucător sau un antrenor, nu pornesc războaie în folosul unuia sau altuia. Dacă în stagiunea trecută a fost impecabil, Pigliacelli nu are deloc un sezon bun, greşind încă de la primele jocuri. Şi la Ploieşti era de apărat acel şut al lui Bic.

Măţel – A doua oară când joacă pe postul său şi a făcut un meci foarte bun, tocmai împotriva fostei echipe. Bun pe apărare, a urcat deseori şi a oferit şi centrarea pentru golul lui Cicâldău. A avut şi acea pătrundere în primul sfert de oră, când a centrat şi a părut că a fost henţ în careu.

Bălaşa – Unul dintre fundaşii pe care echipa se va baza în campionat, un câştig. Cât despre loviturile libere, mai are de lucrat, iar deocamdată ar trebui să-i lase pe alţii.

Tiago Ferreira – E ciudat să-i vedem făcând cuplu pe cei care trebuiau să fie obiectul unui schimb Craiova-FCSB. Tiago a insistat bine pentru recuperarea acelei mingi în dreapta şi l-a servit pe Bancu, iar acesta şi-a croit drum spre gol. Portughezul a deviat cu capul şi la cornerul din care a rezultat autogolul lui Viera. Indezirabil după ce făcuse praf meciul tur cu Hermannstadt, probabil şi-a recâştigat locul în primul 11, fiind preferat lui Acka, poate şi pentru că este stângaci şi este mai eficient pe construcţie. Şi începuse prost meciul, cu acel galben în primul minut.

Bancu – De departe, cel mai bun jucător al echipei în acest meci şi în acest campionat. E peste tot, îi iese aproape tot, în ambele faze, acoperă o mare suprafaţă de teren şi de la el pleacă majoritatea acţiunilor, fiind capabil să elimine şi adversarii direcţi. Fază excelentă la deschiderea scorului, cu un şut caracteristic pentru el, pe la capul portarului. A mai avut destule reuşite dintr-un asemenea unghi, dar de obicei din partea opusă. A centrat şi pentru ocazia lui Zakaric, în repriza secundă.

Qaka – Revenit în echipă, a fost destul de discret, dar cu un adversar modest nu a avut probleme.

Cicâldău – O lovitură de cap superbă pentru 2-0, de atacant. A centrat şi la autogolul lui Viera. Evoluţie consistentă, al doilea gol consecutiv, a ajuns la 4 reuşite în campionat, şi mai are şi 3 assist-uri.

Zakaric – A părut mult mai eficient ca inter, decât ca atacant dreapta, cum fusese folosit până acum şi cum a fost trecut pe final de joc. Disponibil la efort, prezent în ambele faze. Rămâne să-l vedem şi cu adversari mai buni. A avut acea ocazie de a marca, dar a tras pe portar, din voleu.

Bărbuţ – Fără reuşite, ca de obicei în meciurile în care echipa atacă poziţional şi nu are spaţii.

Baiaram – Bun în combinaţii, a avut câteva faze în care a acţionat bine, inclusiv acea lansare pentru Bancu, atunci când s-a fluierat fault în atac. A încercat să şi finalizeze, dar nu i-a prea ieşit. Trebuie să-şi asume mai multe responsabilităţi, deşi e greu pentru un puşti de 16 ani. Destul de previzibil în a-şi aşeza mingea pe dreptul, trebuie să-şi surprindă adversarii direcţi şi prin pătrunderi pe stângul, cu centrare sau şut. Are însă destul timp să crească. Publicul ar putea să-l trateze cu mai multă indulgenţă. Craiova are soluţii pentru momentul în care va pleca Mihăilă, deoarece Baiaram şi O. Popescu au potenţial.

Niţu – A avut acel şut de la distanţă în prima repriză, pe mingea pentru care s-a bătut bine  Zakaric. În rest, destul de discret. Oricum, acela pare postul care i se potriveşte, nu cel de atacant de bandă.

Roman – Nu convinge atunci când i se oferă şansa. A avut o ocazie de gol, dar a pivotat pentru stângul, ieşind din cadrul porţii şi oricum a fost blocat.

Ivanov – A jucat puţin, nu s-a prea văzut.

Vătăjelu – A ieşit numai pentru ca Bancu să primească ovaţii. Putea fi introdus mai devreme, mai ales că meciul era rezolvat.

2 COMENTARII

Comments are closed.