Penultima premieră a anului la Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova este cu una dintre comediile de referinţă din dramaturgia greacă antică – „Norii”, de Aristofan, spectacol în regia lui Hakob Ghazanchian, originar din Armenia, căruia îi aparţin şi scenografia, mişcarea scenică şi ilustraţia muzicală. Versiunea scenică a piesei se bazează pe traducerea clasică semnată de Demostene Botez şi Ștefan Bezdechi, iar adaptarea textului îi aparţin prof. univ. dr. Adriana Uliu. Evenimentul este anunţat pentru duminică, 27 noiembrie, ora 19.00, în Sala „Amza Pellea”, şi va fi urmat de o altă reprezentaţie marţi, 29 noiembrie, ora 19.00. Ultima premieră a anului artistic 2016 la Naţionalul craiovean va fi, la jumătatea lunii decembrie, cu spectacolul „Cealaltă ţară” al regizorului Alexandru Istudor, care semnează totodată şi scenariul dramatic, după romanele Hertei Muller „Omul este un mare fazan pe lume” şi „Călătorie într-un picior”. Proiectul este unul câştigător la concursul pentru tineri regizori şi scenografi români, ediţia a VI-a
«Chiar dacă Aristofan a trăit cu câteva milenii în urmă, comediile lui rămân actuale. Am impresia uneori, privind la televizor, uitându-mă pe stradă, că problemele oamenilor sunt aceleaşi. În piesa „Norii” vedem cât de uşor şi cât de repede pot fi schimbaţi şi manipulaţi oamenii, transformaţi, până şi biologic», spune regizorul Hakob Ghazanchian. Spectacolul are în distribuţie pe actori ai Naţionalului craiovean – Dragoş Măceşanu, Nicu Vicol, Angel Rababoc, Cătălin Vieru, Petronela Zurba, Costinela Ungureanu, precum şi tineri actori studenţi la masterul de Actorie de la Departamentul de Arte al Universităţii din Craiova Marina Cozeca, Erica Ghiţă, Ella Negură, Andrei Ștefănescu, Cătălin Miculeasa, Robert Iovan, Vlad Ediţoiu.
Scrisă cu peste 2000 de ani în urmă, comedia lui Aristofan e plină de savoarea calambururilor şi a glumelor, constituindu-se într-o critică puternică la adresa educaţiei şi a moravurilor „moderne” din epocă. Iar conceptul regizoral al producţiei Teatrului Naţional din Craiova chiar asta surprinde cel mai bine. «În ultimii 10 ani în care am montat spectacole, nu m-am mai axat foarte mult pe tema spectacolului. Pentru „Norii” am dorit să redau o atmosferă actuală vremii, o atmosferă fantasmagorică. Pentru că fiecare spectacol ar trebui să ne facă să gândim, să lase loc de meditaţie în noi. Unde trăim? Cum e lumea în care trăim?», se întreabă Hakob Ghazanchian.
Originar din Armenia, născut în 1959, regizorul Hakob Ghazanchian a absolvit Academia Rusă de Arte de Teatru la Moscova, apoi, reîntors în Armenia, a condus Teatrul Dramatic de Stat din oraşul Kapan. Fiind recunoscut încă de la începutul carierei sale drept un artist pasionat, dornic de noi experimente şi noi forme de exprimare teatrală, în Kapan a organizat primul festival de teatru al tinerilor. Cele peste 100 de spectacole regizate atât în Armenia, cât şi peste hotarele ei, au fost aplaudate la Moscova, Wroclaw, Tbilisi, Gdansk, Londra, Skopje, Kiev, Burgas, Manila, Seul, Teheran, Cairo ş.a. Este fondator a două festivaluri internaţionale de teatru din Armenia: „ARMMONO” şi Festivalul Internaţional Shakespeare, invitând regizori şi spectacole de înaltă ţinută artistică.