„Fabricat în Oltenia“, eveniment organizat cu prilejul Săptămânii europene a IMM-urilor

0
457

IMG_9020Aproximativ 40 de producători din Oltenia, provenind din mai multe domenii de activitate, s-au reunit, ieri, în holul Universităţii din Craiova, în cadrul unui eveniment expoziţional organizat de Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) Dolj, în parteneriat cu Universitatea din Craiova. „Fabricat în Oltenia“ se intitulează manifestarea şi se doreşte a deveni un eveniment cu tradiţie, scopul expoziţiei este de a arăta românilor ce produse se fabrică în zona de sud-vest a ţării şi de a se realiza chiar contacte cu  potenţialii parteneri de afaceri. „Organizăm două expoziţii. Una este dedicată producătorilor din Oltenia.  La etaj  sunt inventatorii, inclusiv invenţiile care, săptămâna trecută, au fost premiate la Bruxelles, la unul din primele două târguri mondiale de inventică. Medalia de aur la acel târg de inventică a fost câştigată de Institutul de Proiectări pentru Criogenie de la Râmnicu Vâlcea. La Bruxelles au venit specialişti din întreaga Europă, oameni cu vechi state în sfera inventicii“, a explicat Gabriel Vlăduţ, preşedintele CCI Dolj. Expoziţia va fi deschisă publicului lar şi astăzi.