Cu înţelepciune, despre ţigani

0
5073

romeo tiberiadeEste campanie electorală. Nu vreau să fiu subiectiv. Nu vreau nici să încalc legea electorală şi să fac în paginile acestui ziar o campanie mascată. Consider că respectarea legilor în România este primul pas – şi pentru etnicii romi, dar şi pentru majoritarii români – în a ne aduce fiecare dintre noi aportul la bunul mers al societăţii în care trăim.

Pentru astăzi, am cercetat prin nişte cărţi şi am decis să vă aduc la cunoştinţă, stimaţi şi iubiţi cititori, câteva proverbe, aforisme, vorbe de duh, citate din opere literare celebre, care fac referire la ţigani. Unele sunt hazlii, altele poate că ne jignesc etnia, altele sunt pline de înţelepciune. Las la aprecierea publicului interpretarea pentru fiecare dintre ele.

„Pentru a lupta cu ţigănia din partid, vom aduce ţigani adevăraţi”. (Victor Martin din „Carte de citit la volan”)

„O, musă! rogu-te de-astă dată / Să-mi dai viers cu vrednice cuvinte, / Ca să pociu cânta cum înarmată / Ţigănimea purceasă nainte / Cătra-Inimoasa cu vitejie, / Vrednic lucru ca lumea să-l ştie”. („Ţiganiada”, Ioan Budai-Deleanu)

                                                    Rondelul ţiganilor

Ţiganii merg fără-ncetare-

Nu ştiu nici ei când au pornit,

Dar se tot duc necontenit,

Împinşi de-o vecinică chemare.

Cu galbeni ochi pierduţi în zare,-

De când se ştiu s-au pomenit-

Ţiganii merg fără-ncetare:

Nu ştiu nici ei când au pornit.

Mereu ţigani, cu mic, cu mare,

Au tot născut şi-au tot murit –

Şi tot spre visul ne-mplinit,

Răpiţi de-aceeaşi aiurare,

Ţiganii merg fără-ncetare.

(Alexandru Macedonski)

Stai cu ţiganul, înveţi ţigăneşte, cu turcul turceşte, cu neamţul nemţeşte.

Ţiganul a cerut şi el la popa un sfânt ca să-l poată prăznui.

Ţiganul dă cu ciocanul şi capătă banul.

Ţiganul mănâncă când are, românul când îi e foame.

Cu popa şi cu ţiganii totdeauna să trăieşti bine.

Cum e ţiganul, aşa şi ciocanul.

A venit luna răpciuni, S-aşaza ţiganii pe tăciuni.

A-i fi mila ca ţiganului de pila.

A venit luna răpciuni, S-aşaza ţiganii pe tăciuni.

Să iertaţi, boieri Dumneavoastră. Aceştia suntem noi. Cântăm şi totodată, suntem cântaţi. Plângem şi suntem plânşi. Suferim şi suntem trataţi cu indiferenţa. Ajutăm şi se recunoaşte acest fapt sau nu se recunoaşte acest fapt.

Să fim cu toţii sănătoşi. Trăim într-o ţară şi într-un mare municipiu al acestei ţări. România şi Craiova. Toţi suntem cetăţeni români.

Aşa să ne şi să vă ajute Dumnezeu!

Cu ales respect,

ROMEO TIBERIADE