Prinşi de jandarmi cu bunuri furate

0
348

Marţi dimineaţă, în jurul orei 02.00, o patrulă din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Craiova a observat, pe strada Amaradia, din Craiova, doi tineri care se deplasau pe două biciclete, iar la vederea jandarmilor au încercat să se facă nevăzuţi. Jandarmii i-au oprit pe cei doi, i-au identificat, stabilind că este vorba despre M. Ionuţ Alexandru, în vârstă de 20 ani şi S. Radu Nicolae, în vârstă de 19 ani, domiciliaţi în Craiova. În urma discuţiilor purtate de jandarmi cu cei doi tineri, aceştia au declarat că s-au întâlnit pe bulevardul Nicolae Titulescu, în jurul orei 23.50, cu intenţia de a merge în vizită la o prietenă. Neputând să ia legătura cu aceasta, cei doi s-au oprit să fumeze în scara unui bloc situat pe strada Amilcar Săndulescu, moment în care au observat că uşa de la uscătoria blocului era întredeschisă, iar înăuntru se aflau mai multe bunuri, dintre care aceştia au sustras două biciclete, două bormaşini cu acumulator, o trusă medicală auto, un patent şi o foarfecă pentru tăiat sârmă. Cei doi tineri au fost conduşi la Secţia 4 Poliţie pentru continuarea cercetărilor.