Primarul din Brădești promite 80% pentru candidații USL

0
430

Candidatul USL pentru Colegiul 5 al Camerei Deputaţilor, Petre Petrescu, a fost prezent sâmbătă, 24 noiembrie, în comuna Brădeşti, unde s-a întâlnit cu primarul Ion Răcăreanu şi cu simpatizanţii USL. Petre Petrescu a primit de la primarul Ion Răcăreanu asigurarea că liberalii şi social-democraţii din comună au depăşit adversităţile din trecut şi că şi-au dat mâna pentru a aduce USL un scor de cel puţin 80 la sută la alegerile din 9 decembrie. 

”Sunt alături de domnul deputat Petre Petrescu şi de domnul senator Florea Voinea”

„Din partea USL candidează doi oameni de mare valoare, Petre Petrescu şi Florea Voinea, care au făcut tot ce au putut pentru a ne sprijini. După 9 decembrie, România va avea în fruntea ţării oameni care vor da totul pentru România. Cele patru partide care formează Uniunea Social-Liberală au oameni care ştiu ce înseamnă să fii la guvernare, ştiu ce înseamnă să fii în opoziţie, oameni care au învăţat din greşelile lor şi care vor conduce ţara aşa cum trebuie ea condusă. Sunt alături de domnul deputat Petre Petrescu şi de domnul senator Florea Voinea şi vă garantez că lucrurile vor merge bine în comuna Brădeşti”, le-a explicat oamenilor primarul liberal Ion Răcăreanu.

”Luptăm cu ARD, cu aceşti oameni care ne-au făcut foarte mare rău”

„Eu vin în Brădeşti din prietenie pentru oameni şi pentru comuna dumnevoastră. Singurul meu interes este acela de a da o mână de ajutor pentru dezvoltarea comunei. Grija noastră este să aducem bani de la Uniunea Europeană. Rugămintea mea este ca în consiliul local să înceteze orice discuţii în contradictoriu şi să facem treabă, să aducem bani pentru comună, să facem tot ce putem pentru USL şi pentru comună. Acum luptăm cu Partidul Democrat Liberal, cu ARD, cu aceşti oameni care ne-au făcut foarte mare rău. Peste tot se încearcă dezbinarea USL, pentru că nimănui nu-i convine o Uniune Social-Liberală puternică”, le-a spus Petre Petrescu celor prezenţi la întâlnire. „La Brădeşti, există doar două formaţiuni care au ajuns în Consiliul Local: PNL şi PSD. Deci avem o comună în totalitate a USL. Dacă noi la alegerile din 9 decembrie vom obţine 90 la sută, atunci pot să mă duc la Bucureşti cu primarul Răcăreanu şi vă garantez că nici un ministru nu-l va refuza când îi va cere ceva pentru binele comunei”, a adăugat Petre Petrescu.

„Domnul Petre Petrescu ne-a ajutat în permanenţă”

Truşcă Gheorghe, preşedintele organizaţiei locale PSD, confirmă că Petre Petrescu este un prieten al comunei: „Domnul Petre Petrescu ne-a ajutat în permanenţă şi suntem siguri că o va face şi pe viitor. Relaţia noastră cu dumnealui este una foarte specială. Vrem să obţinem un rezultat mare la Brădeşti, cel puţin 80 la sută din voturi!”, ne-a declarat domnul Truşcă. Ion Untaru, vicepreşedintele PSD Brădeşti, este chiar mai optimist: „Ne pare bine că în sfârşit avem o Uniune Social-Liberală care funcţionează şi la Brădeşti. La alegerile locale nu am mers împreună şi, aşa cum este normal, au apărut şi tensiuni între oameni, însă acum ne-am dat mâna şi vrem să obţinem un scor maxim, peste 90 la sută!”.

 

Ion Răcăreanu, primarul din Brădeşti:

”Petre Petrescu este omul, care răspunde mereu la telefon, care se implică”

Reporter: Cu ce realizări vă puteţi lăuda în ultimii patru ani?

Ion Răcăreanu: Nu vreau să mă laud, dar comuna Brădeşti este una dintre comunele în care se simte că s-a făcut ceva. În ultimii patru ani, s-au realizat foarte multe obiective necesare locuitorilor. În primul rând, aş menţiona alimentarea cu gaze, o reţea cu o lungime de 25 de kilometri. Pe locul doi, e alimentarea cu apă potabilă, de la conducta de Izvarna, pe o lungime de 38 de kilometri. Vreau să vă spun că avem 1200 de abonaţi la serviciul de apă curentă, ceea ce este un succes pentru noi. Iluminatul public stradal este şi el complet reabilitat. S-au asfaltat cinci kilometri de drumuri, avem în derulare proiectul pentru baza sportivă, am construit poduri şi podeţe acolo unde a fost necesar. Am dezvoltat şcolile şi pot să vă spun că toate şcolile din Brădeşti vor avea în curând alimentare cu apă. Am făcut parcare la dispensar, am împrejmuit şcolile, bisericile şi cimitirele din comună. Şi multe altele…

Pentru acest mandat, ce planuri aveţi?

Pentru viitor, avem un proiect ca şi aprobat privind asfaltarea a 12 kilometri de drumuri comunale. Mai putem vorbi despre o reţea de canalizare aprobată, pe o lungime de circa 15 kilometri. Ne va fi mult mai uşor cu USL la guvernare. Pot să vă spun că Petre Petrescu ne-a ajutat mereu, avem o relaţie de lungă durată cu dânsul şi sperăm să fie de şi mai lungă durată. Este omul care răspunde mereu la telefon, care se implică. Suntem siguri că, dacă n-ar fi fost în opoziţie, ne-ar fi ajutat şi mai mult. La fel şi cu domnul Florea Voinea, ne cunoaştem de mult şi ne înţelegem foarte bine.

Ce credeţi că se va întâmpla după 9 decembrie?

Pentru alegerile din 9 decembrie, ne-am propus un scor de minim 80 la sută! Oamenii trebuie să înţeleagă că este singura noastră şansă de a o duce mai bine şi trebuie să vină să voteze USL, să voteze Petre Petrescu şi Florea Voinea. Într-o guvernare USL, pensionarii vor reveni la pensiile normale, lumea îşi va primi înapoi drepturile luate abuziv de guvernele Boc-Băsescu, iar banii colectaţi din impozite şi taxe vor fi cheltuiţi pe investiţii utile, nu aruncaţi la gunoi, aşa cum s-a întâmplat în timpul guvernărilor Boc-Băsescu.