Premierul Victor Ponta a declarat sâmbătă, la Suceava, că la negocierile de la Bruxelles, din cadrul Consiliului European, preşedintele Traian Băsescu a negociat în sensul că nu s-a ajuns la nici un acord şi că „omul a înfrânt”. Întrebat, într-o conferinţă de presă, cum comentează rezultatul negocierilor purtate de şeful statului român, Ponta a răspuns că „omul a înfrânt. A negociat în sensul că nu s-a ajuns la nici un acord”. El a arătat însă că „domnul preşedinte Băsescu trebuie să reînveţe că Guvernul şi Parlamentul nu sunt angajaţii domniei sale. Şi a învăţat de data asta. Ne-am consultat şi la Bruxelles, am avut poziţii comune şi e înspre binele României acest lucru”. Pe de altă parte, premierul a ţinut să remarce că Traian Băsescu este un bun agent de vâzări: „Domnul Băsescu este un bun agent de vânzări. Ştie să vândă partea plină a paharului ca să nu vedeţi dumneavoastră partea goală”. Premierul a mai declarat că nici el nu ar fi avut un rezultat mai bun. „Sincer, nu cred că aş fi obţinut mai mult, inclusiv în glumă spuneam că m-aş fi întors şi eu şi aş fi anunţat ceea ce a anunţat domnul Băsescu. Adică ceea ce avem din 2007. Pe agricultură, în loc de cinci, zece miliarde, şi nu aş fi anunţat, ca şi domnul Băsescu, că de fapt era vorba de 12 miliarde şi s-a întors doar cu zece”, a spus Ponta. El a mai arătat că, împreună cu ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, au ascultat şi comentat declaraţiile preşedintelui după Consiliul European, care a anunţat că a obţinut mai mulţi bani la Agricultură dar că, de fapt, a anunţat ce se obţinuse în 2007 pentru România în al doilea exerciţiu financiar după integrarea în Uniunea Europeană. „Dar nu pot să mă supăr pe domnul Băsescu că vinde gogoşile care erau deja în pungă. Acum vine şi zice că le-a adus el de la Bruxelles. Îl înţeleg. Până la urmă trebuia să spună că a făcut şi el ceva acolo. Nu e nimic de reproşat domnului Băsescu, nu avea ce să facă mai mult, important este să facem mai mult în următoarele două-trei luni şi să nu ne mai ducem niciodată la Bruxelles cu capul plecat şi cu ideea că acceptăm orice”, a spus Victor Ponta. Potrivit acestuia, nu este prima dată când nu se aprobă de la început bugetul UE, o situaţie asemănătoare fiind înregistrată în 2005. Summitul Consiliului European din 22 şi 23 noiembrie dedicat bugetului UE pentru perioada 2014-2020 s-a încheiat vineri după-amiază, fără a se ajunge la un acord.
Acasă Actualitate Actualitate internă Ponta, referitor la negocierile lui Traian Băsescu de la Consiliul European: „Omul...