În Dolj, Rezidenţiatul a fost promovat cu note între 4.80 şi 9.33

0
525

Tinerii candidaţi la concursul de Rezidenţiat, derulat duminica trecută, pentru domeniile Medicină, Medicină Dentară şi Farmacie, au aflat, ieri, rezultatele finale, după soluţionarea contestaţiilor. Judeţul Dolj a fost centru de examen, având arondată şi Facultatea de Medicină din Braşov, numărând astfel 552 de concurenţi, dintre care s-au prezentat 445. Doar 390 au promovat însă examenul. Spre deosebire de sesiunile anterioare, în acest an nici un absolvent al Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Craiova nu a mai obţinut notă maximă, cel mai mare punctaj fiind 9.33, înregistrat pe domeniul Medicină. De asemenea, cel mai mic punctaj de promovare a fost 4.80 la Medicină Dentară.

Procentul de promovare a rezidenţiatului este de peste 86%, iar mediile judeţului Dolj se apropie de cele de la nivel naţional. Cea mai mare medie pe ţară este 9.39. Repartiţia pentru alegerea locurilor şi a centrelor de pregătire în rezidenţiat a candidaţilor care au obţinut punctaj de promovare şi au concurat pe loc se va desfăşura duminică, 27 noiembrie 2011, în intervalul orar 9.00-21.00, urmând ca a doua zi să fie distribuite locurile rămase disponibile la finalul primei zile de raportare.

390 de candidaţi pe 284 de locuri

În judeţul Dolj, numărul absolvenţilor de Medicină şi Farmacie care au promovat rezidenţiatul este mai mare decât cel al locurilor şi posturile scoase la concurs de Ministerul Sănătăţii. Sunt 390 de candidaţi promovaţi, care concurează pe 207 locuri în Dolj şi 77 de locuri în judeţul Braşov. Repartiţiile se vor face în funcţie de medie şi de opţiuni, în Aula Magna a Universităţii de Medicină şi Farmacie din Craiova. „În funcţie de media obţinută candidaţii pot opta fie pentru un loc în Dolj, fie pentru unul în Braşov. Nu există restricţii în acest sens”, a precizat Mihai Caragea, directorul administrativ al UMF Craiova.

Rezultatele şi exigenţele diferă de la un domeniu la altul. Astfel, la Medicină mediile de promovare sunt cuprinse între 9,33 şi 5,63, în timp ce la Medicină Dentară şi Farmacie cel mai mare punctaj este 8.00 şi, respectiv, 8.02, iar cel mai mic punctaj admis pentru promovare coboară până la 4.80 şi respectiv 4,81.

Candidaţii care au promovat examenul, dar nu vor ocupa nici unul din locurile de la rezidenţiat, vor susţine din nou evaluarea scrisă anul viitor.

Pentru concursul de rezidenţiat pe post, repartiţiile se vor face marţi, 29 noiembrie 2011, începând cu ora 9.00, în cadrul direcţiilor de sănătate publică care au publicat posturile la concurs.