Recomandări pentru biciclişti

0
515

În vederea prevenirii accidentelor, poliţiştii fac o serie de recomandări bicicliştilor, pentru evitarea unor astfel de evenimente.

Astfel, pentru a putea conduce o bicicletă pe drumurile publice, este obligatoriu ca persoana să aibă vârsta minimă de 14 ani, să cunoască regulile de circulație și să fie echipat corespunzător. De asemenea , pentru a circula pe drumul public, bicicleta trebuie să fie echipată corespunzător (dispozitiv de frânare eficace, mijloc de avertizare sonoră, lumină de culoare albă sau galbenă în față, lumină de culoare roșie în spate și cel puțin un element reflectorizant). Înainte de a pătrunde cu bicicleta pe arterele prioritare, biciclistul trebuie să reducă viteza, să se asigure temeinic și să acorde prioritate de trecere celorlalți participanți la trafic. Bicicliştii sunt  sfătuiţi să circule cât mai aproape de marginea din partea dreaptă a drumului, iar, atunci când se deplasează în grup, se circule pe un singur rând, în coloană. Biciclistul trebuie întotdeauna să poarte cască de protecție. Aceasta îi poate salva viața. Totodată, biciclistul nu are voie să se agațe de vehicule aflate în mers sau să transporte pe bicicletă altă persoană.