Biciclist adolescent, accidentat în trafic

0
333

Ieri, poliţiştii Biroului Rutier Craiova au fost sesizaţi de reprezentanţii unui spital din Craiova, cu privire la faptul că, la unitatea medicală , s-a prezentat un minor care a declarat că a fost victima unui accident de circulaţie. Din primele cercetări, poliţiştii au stabilit că, în aceeaşi zi, în jurul orei 14.15, un autoturism la volanul căruia se afla o femeie de 51 de ani, din Craiova, la punerea în mişcare, pe strada “George Enescu”, ar fi intrat în coliziune cu o bicicletă condusă de un adolescent de 16 ani, din Craiova. Conducătoarea auto şi biciclistul au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.