Începe campania de vaccinare antigripală gratuită

0
406

Primele 19 mii de doze de vaccin au fost distribuite direcţiilor de sănătate publică şi, în curând, ar urma să înceapă, propriu-zis, campania de vaccinare antigripală gratuită, din sezonul epidemic 2017-2018. Ministerul Sănătăţii va achiziţiona peste 1 milion de doze de vaccin gripal sezonier, dublu faţă de anul trecut, astfel încât să asigure vaccinarea unui număr cât mai mare de persoane aflate în grupele de risc.  

Potrivit autorităţilor sanitare, vaccinul corespunde tuturor recomandărilor biologice  ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, precum şi cerinţelor Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale.

Ca în fiecare an, campania de vaccinare a Ministerului Sănătăţii se derulează prin cabinetele medicilor de familie şi unităţile sanitare cu paturi şi vizează reducerea la maximum a îmbolnăvirilor prin gripa de sezon. Conform recomandărilor OMS, campania de vaccinare trebuie să înceapă la finalul lunii octombrie sau începutul lunii noiembrie.

Până în prezent nu există cazuri confirmate de gripă

Vor fi vaccinate persoanele cu risc ridicat de îmbolnăvire, mai precis persoane cu vârsta peste 65 de ani, una din categoriile cele mai expuse la viroze respiratorii, persoane cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical, gravide conform strategiei MS şi recomandărilor OMS şi ECDC.

Conform datelor Institutului Naţional de Sănătate Publică, până în prezent nu există cazuri confirmate de gripă.

Ministerul Sănătăţii reaminteşte populaţiei că vaccinarea este cea mai sigură şi eficientă metodă de prevenire a îmbolnăvirilor prin gripă şi recomandă tuturor celor care sunt în categoriile cu risc crescut de îmbolnăvire să solicite vaccinul gratuit. Judeţul Dolj se confruntă cu o creştere a numărului de cazuri de pneumonie, după ce, în numai o săptămână, 398 de persoane au fost diagnosticate cu această afecţiune. O parte din acestea a avut nevoie de internare în spital după ce medicii au hotărât să-i ţină sub supraveghere pe bolnavi. Peste 1.300 de doljeni au ajuns, în doar o săptămână, la medic, acuzând dureri de cap, inflamaţii ale gâtului, febră şi o stare generală proastă. Cei mai mulţi au fost diagnosticaţi cu infecţii acute ale căilor respiratorii superioare şi pneumonie. S-au înregistrat 927 de cazuri de infecţii acute ale căilor respiratorii superioare şi 398 cazuri de pneumopatii acute. Numărul total al cazurilor de viroze respiratorii şi gripă înregistrat în această săptămână –1.325, este mai crescut faţă de valoarea înregistrată în săptămâna anterioară (1.290 de cazuri). O parte din cei care s-au prezentat la medic cu pneumonii sau infecţii ale căilor respiratorii – cazurile mai grave – a avut nevoie şi de internare în spital. Deoarece morbiditatea înregistrată se află în intervalul aşteptat şi nu există dovada circulaţiei de virusuri gripale în rândul populaţiei, reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Dolj au caracterizat săptămâna prin lipsă de activitate gripală.

Gripa, periculoasă mai ales pentru bolnavii cronic

Gripa este o boală care poate fi mortală, iar principalele grupe de risc sunt reprezentate de bătrâni, bolnavi cronic, femei gravide şi copii. Chiar dacă vaccinul antigripal rămâne cea mai eficientă modalitate de protecţie împotriva îmbolnăvirilor de sezon, medicii recomandă populaţiei să ţină seama şi de o serie de măsuri preventive. Este necesar să fie respectate normele generale de igienă, precum spălarea mâinilor ori de câte ori e nevoie şi păstrarea unei igiene corporale riguroase. În această perioadă este indicat consumul de fructe şi legume, care asigură un aport optim de vitamine, pentru întărirea sistemului imunitar. Este, de asemenea, important să se respecte orele de somn pentru a evita slăbirea sistemului imunitar.

Pentru persoanele vârstnice, în special cele cu afecţiuni cronice cardiace şi respiratorii, recomandarea este aceea de a se feri pe cât posibil de deplasările care creează premisele îmbolnăvirii sau a apariţiei complicaţiilor afecţiunilor existente. În cazul în care apar primele semne de boală – febră, dureri de cap şi de gât sau tuse – trebuie anunţat telefonic, în cel mai scurt timp posibil, medicul de familie.

Totodată, specialiştii atrag atenţia că persoanele afectate de viroze respiratorii au tendinţa de a lua medicamente fără a consulta în prealabil un doctor. Medicii susţin că automedicaţia devine o mare problemă, în această perioadă a anului, odată cu creşterea numărului de persoane care au probleme din cauza virozelor respiratorii şi a pneumoniilor.