“Ziua porţilor deschise” i-a atras pe tineri la Curtea de Apel Craiova

0
393

Zeci de elevi și studenți au trecut, ieri, pragul Curții de Apel Craiova, în cadrul „Zilei porților deschise”, manifestare organizată cu ocazia „Zilei europene a justiţiei civile”. Cu toții au vizitat sediul instanței craiovene, sălile de judecată, au primit două noi ghiduri lansate de Curtea de Apel Craiova, iar pentru studenți au fost pregătite și pliante cu admiterea în magistratură.

Ca în fiecare an, Curtea de Apel Craiova și-a deschis, ieri, porțile pentru toți cei interesați să afle cum funcționează această instanță. “Ziua porților deschise” se organizează în fiecare an, pe 25 octombrie, pentru a marca „Ziua europeană a justiţiei civile”. Anul acesta foarte mulți tineri au trecut pragul instanței, cei mai mulți fiind pentru prima dată într-o sală de judecată sau în fața unui judecător. În jur de 50 de elevi de la unități de învățământ din Craiova și 40 de studenți ai Facultății de Drept și Științe Sociale din municipiu au vizitat compartimentele din structura instanţei, au aflat cum pot utiliza echipamentele electronice de tip info-chioşc destinate justiţiabililor, au discutat despre modificările aduse de noile coduri și chiar au primit noile ghiduri pentru justițiabili lansate acum de Curtea de Apel Craiova – ”Elemente de noutate aduse prin noul Cod penal” și “Ghidul privind noul Cod de procedură penală”. Judecătorul Aurel Ilie a fost cel care le-a prezentat tinerilor modul în care se înfăptuiește actul de justiție și le-a reamintit că justiția este un serviciu public, ce trebuie să vină în sprijinul cetățeanului ale cărui drepturi au fost lezate.

“Suntem mulțumiți de participarea și interesul pe care l-au manifestat elevii și studenții care ne-au trecut pragul astăzi. Vrem ca cetățenii să vadă că avem toată deschiderea, pot afla aici orice îi interesează, mai ales că în holul instanței funcționează două info-chioșcuri unde pot găsi tot ce îi interesează și unde pot afla toate noutățile legislative, iar la final, studenții de la Facultatea de Drept au primit pliante cu condițiile ce trebuie îndeplinite pentru admiterea în magistratură”, ne-a declarat Liviu Mândrilă, din cadrul Biroului de presă al Curții de Apel Craiova.

 

Și la Tribunalul Olt a fost organizată “Ziua Porților Deschise”. Purtătorul de cuvânt al instanței, judecător Ionel Grigorie, ne-a explicat că și aici elevii veniți de la trei licee din Slatina și grupul de studenți de la Facultatea de Drept și Științe Sociale din Craiova care a făcut deplasarea în Olt au fost încântați să afle cât mai multe lucruri despre activitatea Tribunalului și chiar au participat la o ședință de judecată – judecarea unui recurs declarat împotriva măsurii arestării preventive.