Era un călăreţ stingher

2
64

S-a prăpădit deunăzi poetul, publicistul şi editorul Ilarie Hinoveanu, figură pitorească a unei mitografii culturale a Olteniei şi Cetăţii Banilor, cum îl considera criticul literar Ovidiu Ghidirmic. De obârşie mehedinţean, din Vânjuleţ, la o fugă de cal distanţă de Dănceul copilăriei lui Dumitru Radu Popescu, Ilarie Hinoveanu debutează devreme ca poet, remarcat fiind la un concurs de poezie al „Scânteii tineretului”, prin 1960. Comunicativ şi locvace, oltean get-beget prin isteţime, încât ar fi putut proclama euforic, dacă n-a şi făcut-o, „Oltenia, buricul lumii”, exeget al „pandurismului”, Ilarie Hinoveanu descântă de-a dreptul o zonă geografică fabuloasă, considerând-o, fără nici o inhibare de circumstanţă, răspântia sacră în care se intersectează toate drumurile. A fost secretar general, apoi redactor şef adjunct al revistei „Ramuri” – seria nouă – cu Ilie Purcaru şi apoi Alexandru Piru, redactori şefi, şi o pleiadă de tineri scriitori, toţi frumoşi şi de mare talent – Paul Anghel, Ion Caraion, Grigore Traian Pop, Mihai Pelin, Ovidiu Ghidirmic şi care au mai fost, fără a-l omite pe Virgil Vasilescu, „conu’ Vergi”, într-un moment în care cerul se însenina şi iluziile multora îşi cereau dreptul la existenţă. Din 1972 va deţine, până în 1990, funcţia de director al Editurii „Scrisul românesc”, fără ca aceasta să-şi dezvolte o personalitate puternică, rămânând branşată unui conformism de nezdruncinat. Publicist prolific în general, dar cu cinci volume de versuri – „Cocorul din unghi” (1967), „Vânt de vis” (1977), „Călăreţ stingher” (1984), „Constelaţii de lut” (1987) şi „Bolta cuvintelor” (1994) – în care lasă impresia, în opinia unor critici, apropierii de Virgil Carianopol, autorul nu reuşeşte să înlăture toate barierele istoriei criticii literare. Interesant în bogaţia informaţiilor se dovedeşte, în schimb, volumul „Din lumea umbrelor” (Ed. Scrisul românesc, 2003), din memorialistica scriitorului, prin referiri incitante, pline de conţinut, la V.G. Paleolog, primul exeget al lui Constantin Brâncuşi, Ştefan Odobleja, creatorul ciberneticii generale, prin lucrarea sa „Psihologia consonantistă”, apoi interviurile cu I.D. Sârbu („Drama spiritului proteic”) şi Amza Pelea („Actorul total”). Să menţionăm şi cartea de memorialistă despre Marin Sorescu, pe care l-a cunoscut îndeaproape. Dorindu-se voluptos, nu rareori, omul cetăţii, respingându-şi premeditat meditaţia, nu putea evita, ca şi alţii, capcanele vieţii publice. Cu consecinţele de rigoare. Deşi legarea aproape osmotică de itinerariile oltene îl legitimează drept un om de spirit al acestor locuri. Dumnezeul să-l odihnească în linişte şi pace!

2 COMENTARII

Comments are closed.