Sfântul Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir

0
607

Printre sfinţii care s-au impus evlaviei creştinilor şi sunt sărbătoriţi pretutindeni se numără şi Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, „Izvorâtorul de mir”. Sf. Dimitrie a fost diacon al episcopului de Sirmium (n.r. – metropola provinciei romane Pannonia Inferior) şi la 9 aprilie 304, în timpul persecuţiei lui Maximian Hercule (286-305), a fost martirizat. El a dat numele său oraşului natal, Mitroviţa (azi în Serbia), de aici moaştele sale, sau cel puţin o parte din ele, au fost strămutate mai târziu la Tesalonic, unde, la 26 octombrie 413, au fost depuse într-o biserică special ridicată pentru ele. Această zi a rămas înscrisă în calendarul ortodox ca zi a pomenirii sale anuale. Sinaxarul grecesc, tradus şi în limba română, face din el însă un sfânt militar de origine greacă.

Sf. Dimitrie s-a născut în perioada cruntelor persecuţii din secolul al III-lea, în timpul cărora numeroşi creştini au avut de suferit din cauza fanatismului lumii păgâne. Edictul publicat de împăratul Deciu (249-251) cu intenţia de a desfiinţa creştinismul era încă în vigoare. Toţi creştinii, şi chiar cei bănuiţi doar că sunt creştini, erau obligaţi să se prezinte în faţa unei comisii de stat şi să semneze acte de adeziune la păgânism. Acesta a fost motivul pentru care părinţii lui Dimitrie l-au botezat în taină, într-o cameră ascunsă a palatului lor. Din Tradiţie aflăm că după ce tatăl său, guvernator al Tesalonicului, a trecut din vremelnica viaţă, Dimitrie a moştenit nu numai marea avere, dar şi renumele lui, fapt ce l-a determinat pe împăratul Maximian să-l numească guvernator în locul tatălui său. A fost primit cu multă dragoste de cetăţeni, iar el a răspuns încrederii lor conducând cu înţelepciune şi folosindu-se de demnitatea dobândită pentru a propovădui credinţa în Hristos. Numai că împăratul a aflat că Dimitrie era creştin şi că în urma propovăduirii lui mulţi treceau la creştinism. După un război cu sciţii, din care a ieşit învingător, Maximian a poruncit să se facă praznic în fiecare cetate în cinstea zeilor. Împăratul a intrat în Tesalonic şi l-a întrebat pe Dimitrie dacă cele auzite despre el sunt adevărate. Acesta a recunoscut că este creştin. Fără să mai stea pe gânduri, Maximian a poruncit ca sfântul să fie aruncat în temniţă până la încheierea obişnuitelor jocuri oferite în cinstea venirii lui. În Grecia antică, jocurile erau solemnităţi religios-naţionale şi întruchipau ceea ce grecii apreciau cel mai mult: virtuţile. Aceste jocuri se desfăşurau sub formă de lupte de gladiatori şi alergări, precum şi de întreceri în poezie şi elocinţă. De data aceasta însă, împăratul a preferat luptele din arenă, pentru care a fost adus Lie, gladiator vestit pentru forţa şi cruzimea lui. De faţă era şi Nestor, un prieten al lui Dimitrie. Văzându-l pe vandalul Lie, înalt, puternic, cu chip înfricoşător, care ucidea fără cruţare oameni, în special creştini, a alergat la temniţa în care era închis Sf. Dimitrie şi i-a cerut binecuvântarea de a lupta cu Lie. Sfântul a făcut semnul crucii pe fruntea lui Nestor şi i-a zis: “Du-te! Şi pe Lie vei birui, şi pe Hristos vei mărturisi!”. Intrând în arenă, Nestor a strigat: “Dumnezeul lui Dimitrie, ajută-mi!”. Şi l-a biruit pe Lie. Aflând că Dimitrie a fost pricina morţii lui Lie, împăratul, mânios, a poruncit ca acesta să fie străpuns cu suliţa, iar lui Nestor să i se taie capul.

Moaştele Sfântului Dimitrie, păstrate în Catedrala din Salonic, cu vremea au izvorât mir şi au făcut nenumărate minuni. Sfântul Mare Mucenic Dimitrie este protectorul oraşului Salonic, dar şi ocrotitorul Craiovei şi al celei mai vechi biserici din Cetatea Banilor, ctitorie a lui Matei Basarab, de la 1652, astăzi Catedrala Mitropolitană.