O scrisoare a lui Muammar Gaddafi adresată şefului Guvernului italian, Silvio Berlusconi, prin care cerea „oprirea bombardamentelor în Libia”, a fost publicată luni, 24 octombrie a.c., de hebdomadarul „Paris Match”, la cinci zile după capturarea şi uciderea fostului dictator. „Dragă Silvio, poţi citi această scrisoare, care îţi parvine prin intermediul concetăţenilor tăi veniţi în Libia, într-un moment dificil pentru poporul Marii Jamahiriy. Eu am fost surprins de atitudinea unui prieten, cu care am încheiat un tratat de prietenie favorabil popoarelor noastre. Sper, din partea ta (…) să încerci medierea, înainte de sprijinul dat acestui război. Nu te blamez pentru ceea ce nu eşti responsabil, pentru că ştiu că nu ai fost în favoarea acestei acţiuni nefaste, care nu te onorează nici pe tine, nici poporul italian. Dar eu cred că ai, în continuare, posibilitatea de a face să prevaleze interesele popoarelor noastre. Opriţi bombardamentele care ne omoară fraţii noştri libieni şi copii noştri. Vorbiţi cu prietenii şi aliaţii voştri pentru a obţine încetarea agresiunii împotriva ţării mele. Sper ca Atotputernicul Dumnezeu să vă călăuzească pe drumul dreptăţii” se spune în document, potrivit traducerii asigurate de „Paris Match”. Această scrisoare a fost remisă la începutul lunii august autorităţilor italiene de la Roma, de un cuplu de prieteni italieni ai lui Gaddafi, care conduc o agenţie hotelieră în Italia. Primul partener comercial al Libiei sub Gaddafi, Italia a fost reticentă la abandonarea Marelui Ghid, cu care avea semnat, din 2008, un tratat de prietenie şi cooperare economică. Acest acord, semnat la Benghazi, de Silvio Berlusconi, îngropa contenciosul colonial dintre cele două ţări şi angaja Italia să investească 5 miliarde de dolari (3,9 miliarde euro), în 20 de ani, în Libia, în schimbul monitorizării coastelor sale pentru prevenirea plecării imigranţilor ilegali. După anunţul morţii fostului dictator, Silvio Berlusconi a declarat: „Sic transit gloria mundi”, expresie latină care înseamnă „Aşa trece gloria lumii”, înainte de a anunţa Guvernul său că războiul din Libia s-a terminat. Luni, SUA au cerut autorităţilor libiene să respecte drepturile omului şi să ancheteze execuţia sumară, prezumată, a combatanţilor loiali lui Gaddafi, calificând alegaţiile evocate ca „extrem de periculoase”. CNT a anunţat formarea unei comisii de anchetă asupra circumstanţelor morţii lui Muammar Gaddafi. Departamentul de Stat american a cerut Libiei să respecte drepturile femeilor, după ce preşedintele Consiliului Naţional de Tranziţie, Mustafa Abdeljalil, a vorbit de punerea în aplicare a shariei (legea islamică bazată pe Coran) în ţara sa. Declaraţiile au fost primite cu prudenţă de Franţa şi UE.