Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj şi Grupării de Jandarmi Mobile Craiova vor asigura măsurile de ordine publică pe întreaga perioadă de desfăşurare a manifestărilor cuprinse în programul „Zilele Municipiului Craiova”, după cum au precizat reprezentanţii celor două unităţi.
După ce ieri, aproximativ 30 de jandarmi din cadrul IJJ Dolj au asigurat măsurile de ordine pe timpul procesiunii religioase de Sfântul Dumitru, vineri, 28 octombrie, începând cu ora 18.00, alţi 40 de jandarmi, tot din cadrul IJJ Dolj, vor fi prezenţi în cartierul Craioviţa Nouă, pe esplanadă, unde se desfăşoară concertul folcloric extraordinar. De asemenea, câte 150 de jandarmi din cadrul GJMb Craiova vor asigura măsurile de ordine publică, în zilele de 28, 29 şi 30 octombrie a.c., începând cu orele 19.00, la spectacolele de muzică uşoară ce se vor desfăşura pe esplanada din Parcului Tineretului.
Jandarmii îi atenţionează pe participanţii la aceste manifestări să respecte recomandările făcute de organizatori, împuterniciţii acestora sau forţele de ordine, să se abţină de la acţiuni de natură a împiedica desfăşurarea normală a adunărilor publice şi să nu incite la asemenea acţiuni. În plus, este de preferat ca bunurile de valoare să nu fie purtate la vedere, pentru că reprezintă adevărate atracţii pentru hoţi. Pentru orice problemă, craiovenii se pot adresa jandarmilor aflaţi în dispozitivul de ordine.