Olanda: Finalul meciului Ajax – Feyenoord se joacă miercuri fără spectatori

0
283

Ultimele 35 minute de joc, din klassiker-ul olandez, dintre Ajax Amsterdam şi Feyenoord se vor disputa mâine, cu porţile închise, a anunţat Federaţia olandeză de fotbal, după ce meciul a fost oprit din cauza exceselor suporterilor echipei gazdă. Ajax, de 4 ori campioană europeană intercluburi, era condusă după 55 de minute (3-0) practic umilită, de marea ei rivală, Feyenoord. Marcase o dublă mexicanul Santiago Gimenez (min. 9, 18) şi I. Paixao (min. 37). Semn al sănătăţii precare a clubului, ultraşii au dat buzna pe terenul „Johan Cruyff”, încât arbitrul n-a avut altceva de făcut decât să trimită echipele la vestiar. Violenţele s-au continuat în afara stadionului, încât poliţia a făcut uz de gaze lacrimogene pentru dispersarea acestora. Numeroşi ultraşi au fost arestaţi. Ajax l-a demis pe directorul sportiv Sven Mislintat, motivând cu „lipsa de susţinere în cadrul clubului”. Era şi aşa urmărit penal pentru un potenţial conflict de interese, în perioada transferurilor de vară, în urma recrutării croatului Borna Sosa, pentru 8 mil. euro. Deşi a remizat (3-3) cu Ol. Marseille în Europa League, Ajax trece printr-o gravă criză sportivă, cu doar 5 puncte în 4 meciuri. Clubul are un început catastrofal în Eredivise. Pentru cotidianul NRC această partidă cu Feyenoord a arătat criza existenţială în care se află Ajax. Plecările succesive ale directorului sportiv Marc Overmars, în februarie 2022, şi ale directorului general Edwin Van Der Sar, în mai a.c. au slăbit structura de conducere. Indignarea generală stârnită de incidentele provocare de ultraşii lui Ajax l-au făcut pe ministrul olandez al Justiţiei, Dilan Yesilgoz Zegerius, să exprime un punct de vedere pe reţelele de socializare. Consultant pentru Ziggo Sport, fostul atacant batav Marco Van Basten (58 ani) a afirmat „dacă nu ne putem comporta normal pe stadioane, poate ar trebui să încetăm să jucăm(…). Stadioanele goale nu sunt o opţiune, şi am experimentat asta în perioada coronavirusului”.