Dumitru Buzatu, preşedintele Consiliului Judeţean Vaslui, de mai multe mandate, practic din 2012, fost parlamentar, de asemenea vreo trei legislaturi, era liderul social-democraţilor din judeţul său, unul sărac chiar foarte sărac, ocolit parcă şi de noroc. În toate apariţiile, pe posturile de televiziune, se dovedea locvace, moralist, deloc străin de normele etice, se bălăcea în sofisme ieftine, în fine un lider cu principii care excludea –la nivel retoric- orice cârdăşie şi derapaj de la rigoarea morală. Pe care nu dădea doi bani. Spirit dialectic, ştia că dialectica este ştiinţa despre legături. Mima o prietenie a contrariilor şi se arăta indignat, de ceea ce nu-i convenea. Scandalul în care e prins –o încredinţare de contract de modernizare de drumuri- pentru o luare de mită cristalină şi consistentă (1,25 mil. lei) a zguduit lumea politică. Şi-a început cariera didactică la începutul anilor 90, ca profesor de Istorie-Filosofie şi ca să nu lungesc introducerea era un om înstărit (numeroase terenuri, imobile, vreo 4 autoturisme), căruia nimic nu-i lipsea. Se credea abil, inteligent şi eficace. Cel care l-a înfundat, Emil Savin, numit şi „Farmazon”, omul său de casă, ajuns un rege al asfaltărilor în judeţul Vaslui, a făcut-o pe fondul tergiversării plăţii unor facturi, în valoare de 3 mil. euro, de către Consiliul Judeţean Vaslui încă din 2011. Motivul? O firmă de consultanţă tehnică, reprezentată de expertul Radu Judele, angajată de Consiliul Judeţean Vaslui, constatase că grosimea stratului de asfalt turnat de firma lui Emil Savin nu avea uniformitatea de 6 cm peste tot. Expertul ar fi cerut şi el o şpagă de 700.000 de lei, lui Emil Savin, ca să îndrepte propria expertiză. Aşadar, firma controlată de Savin era abonată la contracte dăruite cu generozitate de Consiliul Judeţean Vaslui, condus de Dumitru Buzatu, iar acesta ronţăia şi el, din când în când, caşcavalul dăruit, ca bonus. Pentru un post de televiziune de ştiri, Emil Savin a mărturisit că a vrut să-l dea în gât doar pe expertul care ceruse 700.000 lei, pentru a modifica propria expertiză. Nu pe Buzatu. Numai că în „aranjamentul” făcut a intrat… DNA-ul. În această ordine a lucrurilor, Dumitru Buzatu ajunge la convingerea că e pe ducă şi expresia blândă, dulce şi suavă, că niciodată nu poţi cunoaşte –fără teorie, fără morală, fără biblie, fără greş- câtă „ticăloşie” necoruptă de progres bolboroseşte şi clocoteşte în om. Unul pe care te rezemi. Culpa lui Dumitru Buzatu, un tenor al Partidului Social-Democrat, căruia i-a făcut mult rău, într-un an pre-electoral, şi căruia i s-a cerut demiterea de urgenţă, este imensă. Tocmai el care vorbea cu siguranţa şi intransigenţa unui judecător, ce îşi refuză răgazul nuanţei infinitezimale. Fapta rămâne, după ce Buzatu a urinat pur şi simplu pe orice virtute de ordin moral. O vietate, nu din altă lume, o lighioană care nu mai putea scăpa de sine însuşi. Prin contestarea arestului preventiv, nu face să decât adauge prezumţiei de nevinovăţie o imensă greaţă. Un fost coleg de facultate, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, jurnalistul Ovidiu Simonca, se întreba pe Facebook, într-o postare decentă „Unde s-a produs ruptura? Să fi fost atât de hămesit de bani?”. Interesantă interogaţia ziaristului de bună calitate, cult şi decent, cum este cel enunţat. Numai că e uluitor să constaţi ce poate face dintr-un om, odinioară „normal”, instalarea într-un fotoliu, într-o demnitate publică, într-un nor pufos de notorietate. Când îţi refuzi, din principiu orice autenticitate. Discernământul e în mod constant înlocuit de spiritul de gaşcă, iar buna cuvinţă dinamitată. Devi o persoană complexă, convinsă că nu poţi fi înjurat, criticat decât cu rea credinţă. Pentru social-democraţi, episodul e nefast, costisitor, poate chiar efectul toxic al unei amnezii perfide.
