Cărțile AMR, prezente la târgurile cele mai importante de profil, din țară

0
1597

Luna septembrie ne-a purtat tolba de publicații scoase la tipar de Asociația Macedonenilor din România (AMR) la târgurile de carte din țară. Ne-am bucurat de un public numeros, interesat să ne cunoască, să ne descopere istoria și tradițiile.

A fost o bucurie pentru membrii noștri să se afle în prima săptămână a anului școlar la Târgul de Carte Gaudeamus Radio România ce a avut loc în perioada 13 – 17 septembrie, într-un spațiu simbolic al orașului: Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt. În aceeași perioadă, tot în Moldova, la Piatra Neamț s-a desfășurat și Târgul de Carte Libris.

”A fost o onoare să sărbătorim cartea alături de cititori de toate vârstele, de persoane interesate de cultura, istoria și tradițiile macedonenilor. Au fost zile încărcate de emoții, iar standul nostru a fost încărcat cu file macedonene. Am avut toate ingredientele necesare pentru a împărtăși cu vizitatorii frânturi din minunata Macedonie: tablouri cu fotografii realizate la Festivalul Nunții din Galicnick, albume cu imagini realizate de membrii noștri în cadrul diverselor acțiuni organizate de-a lungul anilor, cărți pentru copii, cărți de bucate, dicționare, Revista Macedoneanul, cărți de beletristică. Așa cum deja ne-am obișnuit vizitatorii la standul AMR, le-am oferit volume cu rețete macedonene culese și păstrate cu sfințenie de la părinți sau bunici, dar și cărți”, au menționat reprezentanții AMR.

A urmat în perioada 20-24 septembrie, Târgul de Carte Gaudeamus Radio România – ediția Buzău, ce a avut loc la Centrul Muzeal „I. C. Brătianu”. A fost o bucurie pentru reprezentanții AMR să se afle în dialog cu un public iubitor de carte, căruia să îi vorbească despre istoria, cultura, tradițiile, limba macedoneană.

Nu ne vom opri însă aici, în perioada următoare cărțile AMR vor ajunge și la Bookfest Târgu Mureș, Bookfest Cluj, Salonul Hunedorean al Cărții, dar și alte târguri de carte extrem de importante din țară.