Primăria Craiova tot mai caută soluţii pentru schimbarea gazonului de pe „Ion Oblemenco”

1
296
Primăria Craiova are bani în buget pentru a schimba gazonul pe „Ion Oblemenco”, dar acest lucru nu trebuie să se facă în grabă, pentru a nu se greşi ca şi până acum. Aceasta este concluzia la care a ajuns primarul Mihail Genoiu, care aşteaptă o concluzie clară de pe urma întâlnirii care are loc, chiar astăzi, între conducerea municipalităţii, cea a clubului şi constructor. Dacă schimbarea gazonului va fi lăsată pe mâna primăriei, un lucru este cert: stadionul nu va avea iarbă nouă nici în această toamnă.
Miercurea trecută, reprezentanţii Primăriei Craiova au mers la CNI şi au purtat discuţii legate de schimbarea gazonului de pe stadionul „Ion Oblemenco”. Primarul Mihail Genoiu spune că s-au desprins două variante de lucru: gazonul să fie schimbat de către constructor, în contul garanţiei, sau de către municipalitate, cu bani de la buget şi pe care să şi-i recuperze ulterior din garanţie. „Gazonul trebuie schimbat acum! Nu mai plimbăm aceeaşi poveste ca anul trecut, că trebuie schimbat, că nu trebuie schimbat, că e bun, că nu e bun. Gazonul trebuie schimbat şi punct. Am cheltuit prea mulţi bani cu întreţinerea lui şi banii pe care i-am băgat au fost permanent ca să îl salvăm, nu ca să-l întreţinem. La ora aceasta, eu nu mai sunt dispus să mai bag nici un ban în acest gazon! Ori punem altul, sub orice formă: ori noi, ori CNI”, pare ferm convins primarul Mihail Genoiu.
De ce nu poate interveni, deocamdată, municipalitatea
Numai că lucrurile sunt departe de a fi lămurite. Potrivit autorităţilor, CNI a invocat faptul că, dacă se merge pe varianta cu intervenţie de către municipalitate, apare o problemă de natură juridică. „Întrucât nu există o defalcare a lucrărilor acestui complex, în sensul ca gazonul să aibă doi ani garanţie, becurile – şase luni, etc, există riscul ca, în momentul în care noi venim şi intervenim asupra gazonului, să pierdem toată garanţia de la stadion”, spune Genoiu.
 Cu toate acestea, autorităţile locale susţin că au insistat pe lângă CNI ca primăria să fie cea care va schimba gazonul de pe „Ion Oblemenco”, urmând ca mai apoi să-şi recupereze banii din garanţia constructorului. Dar această preocedură este în continuare neclară. „Eu îmi doresc enorm de mult să schimb acest gazon, poate mai mult decât toată lumea, mai mult decât domnul Piţurcă, mai mult decât oricine. Pentru că îmi ajunge, sunt doi ani de zile de când tragem de acest gazon. Am două probleme, iar una este juridică: cum îl schimb ca să nu am eu probleme cu legea, după ce l-am schimbat. Vremea trece şi lucrurile se uită, acum ne dorim toţi, dar peste doi ani vine cineva şi zice dar de ce l-ai schimbat aşa şi nu l-ai schimbat altfel”, mai spune Genoiu. 
 „Poate să mă înjure oricine, eu nu fac greşeli”
A doua problemă ar fi legată de calitatea noului gazon. Primarul Mihail Genoiu spune că s-au purtat multe discuţii pe marginea acestui aspect, că a trimis şi o echipă de la primărie, în frunte cu viceprimarul Adrian Cosman, pentru a se „simţi şi pipăi” gazonul de pe Arena Naţională, gazon spre care se îndreaptă atenţia municiplităţii, dar care nu l-a convins. ”Să fiu sincer, mie nu mi-a plăcut nici gazonul de pe Arena Naţională. L-am auzit şi pe fotbalistul Nistor de la Dinamo care spune că mai bine jucam în Ştefan cel Mare. Ori în momentul în care mă duc să schimb un gazon cu 280.000 de euro sau cât va ieşi la licitaţie şi să mă trezesc că poate este la fel ca primul … eu nu fac această greşeală. Poate să mă înjure oricine că nu-l schimb acum, că toată lumea vrea acum. Dacă dau timpul înapoi, poate şi acest gazon a ajuns aşa din cauza nerăbdării unora să jucăm acolo. Au fost unii care nu au avut răbdare. Se anunţase data la primul joc, iar noi nu semnasem procesul-verbal de recepţie. Deci cineva s-a băgat să dea termene, să forţeze”, mai spune Genoiu.
„Atâtea discuţii despre gazon, încât o luăm razna”
Tot legat de calitatea noului gazon, autorităţile spun că au purtat discuţii şi cu firme care administrează stadioane celebre, precum cel de la Amsterdam, la această oră fiind strânse foarte multe informaţii, dar nici o concluzie clară. „Sunt atâtea informaţii şi discuţii despre acest gazon, încât o luăm razna. Cel care a pus gazonul, a folosit gazon de nu ştiu care, pe strat de nisip de 2 centrimetri. Cel de la Arena Naţională, pe care vrem să-l luăm noi, este gazon pe strat de nisip de 4 centimetri. Există şi variantele cu gazon hibrid, care la rândul lui e de două feluri. Unul ca pe Manchester Arena, care are un termen de garanţie foarte lung, dar pe care nu se face nici un fel de spectacol. Există un gazon care are o garanţie mai scurtă, se fac şi spectacole, se recuperează bani. Vreau ca aceste lucruri să le am scrise şi să însemne fundamentarea achiziţiei”, mai spune reprezentantul primăriei. 
Dacă schimbăm noi, nu putem face în această toamnă”
Pentru ultimele lămuriri, primarul Craiovei a convocat, astăzi, o întâlnire cu conducerea CNI, a clubului Universitatea Craiova, cu constructorul, urmând ca fiecare să spună clar cum vede lucrurile. „Eu nu voi renunţa la ceea ce este legal, la procedurile legale. Accept toate informaţiile şi toate sfaturile – am discutat şi cu staful lui Gică Hagi – dar nu pot să mă transform eu în specialist de gazoane, pentru că am tras o concluzie: toată lumea bâjbâie. Fiecare spune o idee pe care a auzit-o, dar semnează unul singur, primarul. Şi primarul răspunde, ori eu nu semnez avioane. Şi există foarte multe variante. Dacă constructorul îşi asumă, poate să schimbe gazonul într-o noapte, că nu e legată de licitaţie, fiind firmă privară. Dacă rămâne la noi, atunci automat nu se schimbă în această toamnă, pentru că nu au timp să se obţină aceste proceduri. Ştiţi bine ce înseamnă o licitaţie şi mai ales că vorbim de valori de peste 250.000 de euro, cea mai lungă şi complicată”, a mai declarat Genoiu.
Spectacolul de pe „Ion Oblemenco” a fost mutat
Şi încurcăturile nu se termină aici. Dacă se optează pentru gazon hibrid, autorităţile spun că va fi o altă problemă, deoarece acest lucru implică o modificare de proiect. „Şi îţi trebuie acordul proiectantului, al constructorului, sunt o grămadă de lucruri de care trebuie să ţii cont. Sper ca, din discuţia cu constructorul şi CNI, să tragem o concluzie cu termene. O concluzie o tragem oricum, dar eu îmi doresc o concluzie cu termene, iar clubul să înţeleagă că nu poate să ceară peste noapte să se întâmple ceva, pentru că s-a mai întâmplat ceva în 11 noiembrie şi am forţat lucrurile”, atrage atenţia primarul Genoiu. Un aspect de care trebuie, de asemenea, să se ţină cont este şi faptul că între constructor şi subcontractantul care a montat gazonul există un litigiu, care se judecă în instanţă. „Deci e foarte delicată situaţie. Se vorbeşte la toate nivelurile că eu aş fi cel care pun frână la această schimbare, dar nu vreau decât să facem lucrurile trainice, nu avem nevoie de un gazon care peste trei luni să fie din nou schimbat, cum s-a întâmplat la Arena Naţională”, a mai spus primarul Craiovei.
Pentru a nu se degrada şi mai mult gazonul şi aşa fragilizat după două meciuri consecutive, autorităţile spun că au luat decizia de a muta organizarea spectacolului de proporţii, în regia Operei Române, în perioada 11-12 octombrie, de pe stadionul „Ion Oblemenco” în Piaţa „Mihai Viteazul”. 

1 COMENTARIU

  1. n-o sa se mai termine niciodata cu indreptatu’ dupa un lucru prost facut de la inceput … gramada de bani aruncati aiurea …

Comments are closed.