Jeremy Corbyn, 67 de ani, liderul laburiştilor britanici, ales anul trecut cu 60 la sută din voturi, după demisia lui Ed Miliband, a fost reales, acum, în urma unui puci ratat de frodeurii săi, cu 62 la sută, rivalul său, deputatul galez Owen Smith, cvasi-necunoscut, în vârstă de 46 de ani, adunând doar 38 la sută din opţiuni. Rezultatul a fost anunţat sâmbătă, la Congresul anual al laburiştilor de la Liverpool. Fanii lui Jeremy Corbyn au preferat originalul unei copii, iar realegerea sa după mai multe luni de război civil, între fracţiuni ale laburiştilor, în plină criză existenţială, poate potenţa împingerea partidului şi mai spre stânga eşicherului politic, ceea ce i-ar putea ţine, după unii analişti, departe de putere, oferind conservatorilor, acum la guvernare, mână liberă în controlarea procesului ieşirii Marii Britanii din UE. E o supoziţie, care se bazează pe un sondaj YouGov, potrivit căruia britanicii o consideră, în procent de 52 la sută, pe Theresa May, un bun prim-ministru. Nici o contestare la acurateţea scrutinului de realegere a lui Jeremy Corbyn, pe mandatul căruia partidul şi-a sporit efectivul cu 150.000 membri, ajungând la 654.000, cel mai mare partid din Europa Occidentală. Obiectivul său? O mişcare de masă, pe modelul Podemos, din Spania. Detractorii lui Corbyn, 80 la sută din parlamentarii laburişti, i-au reproşat, în ultimele lui, ineficacitatea demersurilor opoziţiei la guvernarea conservatoare, decuplarea de la preocupările reale ale alegătorilor ş.a.m.d. În luna iunie a.c., o moţiune de neîncredere, imediat după referendumul pentru Brexit, l-a avertizat pe Jeremy Corbyn de ceea ce-l aşteaptă. Şi-a revalidat legitimitatea în fruntea Partidului Laburist britanic, repetăm, după câteva luni de război civil cu parlamentarii care îl etichetau drept „ineligibil”. Discursurile ostile austerităţii, pledoaria pentru gratuitatea studiilor superioare şi naţionalizarea transportului feroviar au sedus tinerii şi militanţii de stânga. Are mai puţină importanţă faptul că Jeremy Corbyn nu poartă cravată şi atunci când o face este roşie: el şi-a ranforsat credibiliattea de şef al opoziţiei. Laburiştii sunt divizaţi după acest moment, dar viitoarele alegeri generale în Regatul Unit sunt prevăzute în 2020, dacă nu cumva organizarea de alegeri anticipate va fi convenită de toate partidele. Teoretic lucrurile rămân complicate: respins de o bună parte dintre parlamentarii laburişti, Jeremy Corbyn şi-a văzut legitimitatea ranforsat. În septembrie anul trecut, când a fost ales pentru prima dată primise 60 la sută din sufragii, cu două procente mai puţin decât acum, când simpatizanţii săi au votat potrivit normelor instituite cu condiţia să plătească fiecare 3,4 euro. În discursul său de mulţumire, lapidar şi tern, Jeremy Corbyn a menţionat că laburiştii constituie un partid care beneficiază de susţinerea majorităţii sindicatelor. A cerut reconciliere, după un război intern de uzură, completarea guvernului din umbră şi concentrarea luptei pe acţiunile guvernului conservator condus de Theresa May. Prin triumful său, o pagină a „blairismului” – viziune centristă a social-democraţilor – este întoarsă, poate şi pentru faptul că nu poate fi scuzată intervenţia militară din Irak. Lui Jeremy Corbyn i se reproşează însă, un lucru, mai greu de contestat: cvasi-absenţa campaniei de menţinere în UE a Marii Britanii, premergător referendumului pe Brexit. Congresul laburiştilor, care va dura până miercuri, poate linişti un război intern, care devine însă mocnit, adică util conservatorilor aflaţi la putere. El demonstrează însă, cum este organizat un partid de tradiţie şi cum sunt organizate credibilele alegeri interne.
