Cercetare pentru dezvoltare, la Universitatea din Craiova

0
488

universitateaUniversitatea din Craiova merge pe un trend ascendent în ceea ce înseamnă cercetarea şi accesarea fondurilor europene destinate acestui scop. Sunt şase programe care aşteaptă aprobarea şi, implicit, susţinerea financiară.

Cercetarea ştiinţifică, desfăşurată de către Universitatea din Craiova, îşi urmează cursul ascendent , iar, în acest sens, mai multe proiecte sunt deja depuse şi îşi aşteaptă aprobarea, în vederea accesării fondurilor necesare derulării lor. Sunt patru cereri depuse, în cadrul Programului Operaţional Regional (POR), fiecare cu importanţa sa. Primul se referă la „Reabilitarea, modernizarea şi extinderea Complexului „Electrotehnică” (sediul Facultăţii de Automatică, Calculatoare şi Electronică şi Facultatea de Inginerie Electrică)” – prin reamenajarea unui spaţiu de cca. 19.000  mp, urmând o extindere de aproximativ 1.000 mp, cu o valoare estimată de 17 milioane de euro. Al doilea, tot de importanţă, „Centre de Transfer Tehnologic – CTT INCESA”, este evaluat la trei milioane de euro şi va consta în dezvoltarea unei suprafeţe  de 2.400 mp. De asemenea, „Reabilitarea şi modernizarea Facultăţii de Sport şi Kinetoterapie (teren şi sală de sport)” va primi 15 milioane de euro, iar în program este şi „Consolidare, reabilitare, modernizare, extindere, echipare Cămin studenţesc nr.9 ”.

Două pentru viitor

 Sunt două dosare depuse şi în Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice (POSCCE), ambele cu implicaţii majore în ceea ce ţine de crecetare şi dezvoltare. Astfel, se are în vedere realizarea unui  Institut de cercetare a mediului şi a schimbărilor climatice, în suprafaţă de 1.335 mp (S+D+P) care va avea mai multe componente: la subsolul parţial – un adăpost de protecţie civilă; demisol – laboratoare de cercetare şi analize ale calităţii în domeniul mediului; cabinete de studiu, prelucrare de date rezultate din analizele de laborator; spaţiu pentru echipamente şi materiale de lucru; dependinţe tehnice (centrală termică, camere tehnice pentru lifturi); grupuri sanitare, inclusiv pentru persoanele cu dizabilităţi locomotorii; parter – cabinete de studiu şi cercetare teoretică individuală sau în echipe mici, etc. De asemenea , se solicită finanţare pentru realizarea unui  Centru de cercetare irigaţii şi tehnologii aplicate, scopurile fiind dezvoltarea infrastructurii existente şi şi crearea unui centru în domeniul cercetării agricole, în special al utilizării irigaţiilor, la Staţiunea de Cercetare – Dezvoltare Agricolă din Caracal (jud.Olt), subunitate a Universităţii din Craiova.Nicu_Bizdoaca

Proiecte de importanţă majoră

Al II-lea proiect din axa POSCCE ar putea avea parte de prioritate, ţinând cont de realităţile ultimilor ani. „Acest lucru este necesar întrucât schimbările climatice din ultimul deceniu, frecvent îndreptate către o aridizare în Câmpia Caracalului, impun cu stringenţă cercetări aprofundate privind comportarea diferitelor genotipuri de plante agricole şi optimizarea consumului de apă al acestora, în scopul realizării unor producţii ridicate şi, în mod special, stabile. Numai în acest fel activitatea din agricultură poate fi profitabilă, iar, prin producţiile obţinute, se pot asigura siguranţa şi securitatea alimentară a populaţiei din zonă”, a precizat prof.univ.dr.ing. Nicu George Bîzdoacă (foto), prorector – Informatizare şi Administrarea Fondurilor Europene – al Universităţii din Craiova. Acesta a mai menţionat: „Parcul tehnologic IT – S200 va avea finalizată investiţia în următorii patru ani. În prezent, Universitatea reactualizează proiectul în conformitate cu ultimele modificări cauzate de reglementările de protecţie împotriva incendiilor, urmând ca lucrările interioare să fie demarate imediat după finalizarea actualizării actelor legislative. Finalizarea investiţiei fiind dependentă de finanţarea primită de la minister, Universitatea din Craiova va depune toate eforturile de atragere a fondurilor din venituri proprii, fără a afecta calitatea actului didactic, politica salarială şi strategia de personal instituţionalizată”.